Lovitură pentru moștenitorii familiei Colțeu. Satul Nadeș, decizie a magistraților

Satul Nadăș și câteva mii de hectare de teren din județul Arad au fost retrocedate acum câțiva ani familiei Colțeu, care pretindea că este moștenitoarea de drept a terenurilor. Acum însă, procurorii DNA cer desfințarea certificatului de moștenitor al familiei Colțeu, care astfel nu mai poate pretinde niciun drept asupra satului Nadăș. Hotărârea nu este definitivă, ultima cale de atac pentru familia Colțeu fiind Înalta Curte de Casație și Justiție.

Scandalul retrocedărilor dubioase de la Nadăş a luat amploare după ce localnicii s-au trezit că sunt ameninţaţi de noii proprietari cu evacuarea din casele pe care le-au moştenit de la părinţi şi bunici, iar ancheta DNA a indicat faptul că retrocedarea s-a făcut în baza unor documente cu semnături false, mai mulți judecători și notari publici fiind în vizorul anchetatorilor.

Procurorii DNA au cerut desființarea mai multor documente eliberate de Biroul Notar Public Adrian Vlai, iar judecătorii secției penale din cadrul Curții de Apel Timișoara au aprobat acest lucru.

Cea mai importantă decizie este, însă, cea privind desfințarea certificatului de moștenitor al familiei Colțeu, care astfel nu mai poate pretinde niciun drept asupra satului Nadăș.

[citeste si]

Conform textului soluției, Curtea de Apel Timișoara „admite sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Timişoara. Dispune desfiinţarea următoarelor înscrisuri: Certificat de calitate de moştenitor nr. 5/31.01.2003 eliberat de Biroul Notar Public Vlai Adrian din Arad; Încheiere finală nr. 5/31.01.2003 dispusă de Biroul Notar Public Vlai Adrian din Arad prin notarul public Vlai Adrian în dosarul succesoral nr. 7-6-5/2003; Încheierea dispusă la data de 31.01.2003 de Biroul Notar Public Vlai Adrian din Arad prin notarul public Vlai Adrian în dosarul succesoral nr. 6/2003; Încheierea dispusă la data de 31.01.2003 de Biroul Notar Public Vlai Adrian din Arad prin notarul public Vlai Adrian în dosarul succesoral nr. 7/2003; Declaraţia numitului Hotăran Tiberiu autentificată la Biroul Notarului Public Vlai Adrian din Arad, prin încheierea nr. 214/31.01.2003; Declaraţia de martor, completată olograf, dată în dosarul succesoral nr. 7-6-5/2003 la data de 31.01.2003 de numitul Hotăran Tiberiu în faţa notarului Vlai Adrian".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel