Situație neplăcută pentru Maria Sharapova, la mai puțin de 24 de ore după anunţul că a fost depistată pozitiv la un control antidoping: sportiva este părăsită de câțiva sponsori foarte importanți.
După ce producătorul de echipament sportiv Nike a anunțat că suspendă contractul de publicitate cu Maria Sharapova în perioada în care jucătoarea rusă de tenis va fi investigată pentru consum de substanţe dopante, alte două companii de top, Tag Heuer şi Porsche, o părăsesc pe sportivă.
"Regretăm veştile despre Maria Şarapova. Până la apariţia unor detalii noi şi până vom putea să analizăm situaţia, am decis să suspendăm activităţile planificate", se arată într-un comunicat la Porsche, potrivit romaniatv.net.
"Maria Şarapova a fost sub contract cu TAG Heuer până la 31 decembrie 2015. Am fost în discuţii să extindem colaborarea noastră. Însă ţinând cont de situaţia curentă, marca de ceasuri elveţiene a suspendat negocierile şi a decis să nu înnoiască înţelegerea", a precizat, într-un comunicat, şi TAG Heuer, companie care face parte din grupul producător de articole de lux LVMH.
Potrivit Forbes, Maria Sharapova, fostă ocupantă a locului 1 WTA şi câştigătoare a cinci Grand Slam-uri, a fost sportiva cel mai bine plătită în ultimii 11 ani.
Citește și: MARIA SHARAPOVA a fost depistată POZITIV
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu