Lovitură de teatru! Fondurile europene ar putea deveni inaccesibile pentru aceste țări

Germania, ţara care deţine în prezent preşedinţia Uniunii Europene, a propus introducerea unei scheme care condiţionează accesarea fondurilor europene, inclusiv a banilor din fondul de revenire, în valoare de 750 miliarde de euro, de respectarea statului de drept.

Germania, ţara care deţine în prezent preşedinţia Uniunii Europene, a propus introducerea unei scheme care condiţionează accesarea fondurilor europene, inclusiv a banilor din fondul de revenire, în valoare de 750 miliarde de euro, de respectarea statului de drept, potrivit unui document consultat de Reuters.

Propunerea Berlinului constituie o bază de negocieri între Parlamentul European şi cele 27 de state membre, care, în luna iulie, au convenit un astfel de mecanism, dar ulterior au revenit asupra lui pentru a evita un veto exprimat de Polonia sau Ungaria.

Însă, parlamentarii europeni vor să consolideze acest mecanism, ceea ce înseamnă că propunerea preşedinţiei germane, care se menţine aproape de acordul convenit în luna iulie la summitul liderilor, după patru zile de discuţii dificile, cu siguranţă că va provoca reacţii ostile, titrează Agerpres.

Potrivit documentului german, consultat de Reuters, printre pedepsele pentru cei care încalcă statul de drept s-ar număra şi suspendarea fondurilor europene, care ar urma să fie decisă prin votul majorităţii statelor membre UE, la recomandarea Comisiei Europene.

Cei care vor un mecanism mai solid susţin că Executivul comunitar ar trebui să fie cel care recomandă suspendarea sau retragerea fondurilor pentru o ţară care încalcă statul de drept, iar de majoritatea statelor membre UE ar fi nevoie pentru a bloca, în loc de a aproba, o astfel de penalizare.

Sistemul ar face mai dificil pentru autorităţile de la Varşovia, Budapesta sau din alte capitale europene, care sunt percepute că ar încălca prevederile satatului de drept, să evite penalizarea, comparativ cu planul propus de Germania şi consultat luni de Reuters, potrivit căruia este nevoie de votul favorabil al majorităţii statelor pentru ca orice sancţiune să fie pusă în practică, informează aceeași sursă. 

La 1 iulie 2020, Germania va prelua preşedinţia rotativă a UE şi va prezida reuniunile ministeriale organizate de UE până la finele anului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel