Londra. Un bărbat a escaladat cu mâinile goale cel mai înalt zgârie-nori din capitala Angliei

Londra, Marea Britanie
Londra, Marea Britanie

Un bărbat a escaladat luni cu mâinile goale celebrul The Shard din Londra, cel mai înalt zgârie-nori din Marea Britanie, au anunţat Poliţia londoneză şi compania care administrează acest imobil, informează AFP.

Poliţia a dezvăluit că a fost prevenită la ora locală 05:15 (04:15 GMT) în legătură cu o persoană care, fără coarde şi fără echipamente, era pe cale să escaladeze acel zgârie-nori aflat nu foarte departe de malurile Tamisei, în centrul Londrei.

'Serviciile de salvare s-au deplasat la faţa locului şi bărbatul se află acum alături de ofiţerii de poliţie. El nu a fost arestat', a precizat Scotland Yard într-un comunicat.

The Shard are o înălțime de aproximativ 310 metri

The Shard, o clădire-turn de sticlă şi metal al cărui design a fost conceput de italianul Renzo Piano, este cel mai înalt imobil din Regatul Unit al Marii Britanii, având o înălţime de aproape 310 metri.

În această clădire se află birouri, baruri şi restaurante. 'Ne-am confruntat cu un incident la The Shard în debutul acestei dimineţi, în care a fost implicată o persoană care a escaladat clădirea', au declarat pentru AFP reprezentanţii Real Estate Management (REM), compania care administrează clădirea, fără să precizeze motivaţiile acelui individ. 'Anumite zone din jurul The Shard au fost închise pentru public ca măsură de siguranţă şi au fost apoi parţial redeschise', au adăugat reprezentanţii companiei.

Contactat de AFP, un purtător de cuvânt al lui Alain Robert, supranumit 'Spidermanul francez', celebru pentru performanţe similare, a declarat că nu este vorba despre cascadorul francez de această dată. În prezent, Alain Robert se află în Indonezia.

În octombrie 2018, Alain Robert, pe atunci în vârstă de 56 de ani, a escaladat cu mâinile goale şi fără echipamente de siguranţă un turn de 46 de etaje din Londra, paralizând circulaţia într-o parte a districtului financiar din capitala Marii Britanii

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel