Londonezii își aleg primarul

boris johnsonm
boris johnsonm

Cetățenii Londrei sunt așteptați, joi, la urne, pentru a-și vota favoriții care s-au înscris în cursa electorală pentru funcția de primar. Alegeri municipale sunt organizate astăzi și în Anglia, Scoţia şi Ţara Galilor, informează AFP.

Aproximativ 5,8 milioane de alegători sunt chemaţi să aleagă între cei şapte candidaţi care se prezintă pentru un mandat de patru ani în fruntea uneia dintre cele mai mari capitale mondiale şi prima piaţă financiară din Europa.

Conservatorul Boris Johnson, în vârstă de 47 de ani și actual primar, este considerat favorit în faţa principalului său rival, laburistul Ken Livingstone, primar al capitalei britanice între 2000 şi 2008, potrivit ultimelor sondaje de opinie.

De asemenea, alegeri municipale sunt organizate și în Anglia, Scoţia şi Ţara Galilor şi sunt considerate un test pentru guvernul de coaliţie angajat într-o politică de austeritate.

Premierul conservator David Cameron le-a cerut, miercuri, alegătorilor să se pronunţe în legătură cu temele locale şi nu naţionale, chiar dacă recunoa ”este o perioadă dificilă pentru familii”, citează Agerpres.

Aproximativ 5.000 de posturi sunt în joc în 181 de consilii municipale, rezultatele alegerilor din Londra fiind așteptate mâine seară, iar cele din celelalte municipalităţi ar urma să fie cunoscute mai devreme, în noaptea de joi spre vineri.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel