Locul în care Anul Nou a venit pe 31 decembrie, la prânz. Iată motivul neașteptat

Într-un loc din Europa, Anul Nou a venit mai repede, pe 31 decembrie, la prânz. Iată unde și care este motivul.

Într-un mic sat din Spania, rezidenţii au început un nou deceniu marţi la prânz. Care a fost însă motivul? Bat ceasurile din Villar de Corneja mai repede decât cele din Bilbao sau Barcelona?

Motivul este simplu: cei 30 de rezidenţi ai acestei mici comunităţi situată la vest de Madrid, majoritatea în vârstă de peste 80 de ani, nu vor să rămână treji până la miezul nopţii şi, prin urmare, au decis să sărbătorească trecerea în noul an cu 12 ore mai devreme.

Are deja o tradiţie îndelungată

Această celebrare timpurie are deja o tradiţie îndelungată: locuitorii din Villar de Corneja ciocnesc paharele de şampanie la ora 12 ziua începând din 2004.

Vizitatorii s-au alăturat şi ei petrecerii de Revelion de la prânz: alături de rezidenţi, ei s-au adunat marţi în piaţa satului şi urmând tradiţia Anului Nou spaniol, au mâncat 12 boabe de strugure, reprezentând fiecare o lună a anului viitor, apoi şi-au urat un "An Nou fericit", citează Agerpres.

La fel ca alte sate din Spania, Villar de Corneja suferă de pe urma exodului populaţiei spre zonele urbane, în condiţiile în care tinerii s-au mutat la oraş, iar natalitatea a scăzut. În anii '50, Villar de Corneja avea încă câteva sute de locuitori.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel