Locul de muncă unde ești plătit ca să te joci. Competiție acerbă

Imagine simbol
Imagine simbol

Mii de persoane aflate în căutarea unui loc de muncă au trimis aplicaţii pentru a obţine un post în Marea Britanie, care constă în jocul cu piese de lego.

Pentru unii reprezintă job-ul ideal, din moment ce este remunerat cu până la 27.000 de lire pe an doar pentru a te juca, relatează marţi Press Association.

Peste cinci mii de candidaţi au trimis CV-uri pentru postul de maestru constructor de lego, activitate desfăşurată într-un studio personalizat situat în apropiere de Legoland Discovery Center din Birmingham, au anunţat reprezentanţii instituţiei.

Postul este unul dintre cele doar 22 de astfel de poziţii disponibile la nivel internaţional şi a atras persoane din întreaga lume.

Conform descrierii acestui job, solicitantul ales va construi atracţii din structuri lego, va organiza expoziţii şi va îndruma copii şi familii în crearea propriilor capodopere model.

„O poziție privilegiată"


Procesul de selecţie va culmina la sfârşitul acestei luni cu o audiţie publică transmisă în direct, la care vor participa cei mai buni 50 de aplicanţi.

„Postul de maestru constructor de modele este o poziţie privilegiată, iar numărul aplicaţiilor primite nu constituie o surpriză", a declarat managerul general al Legoland Discovery Center, Amy Langham.

„Având în vedere că această poziţie presupune creativitate şi entuziasm, oferirea şansei de a obţine postul în urma unei serii de provocări live nu putea fi mai potrivită", a adăugat ea.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel