România, locul doi în Europa la producția de porumb. Doar Franța ne întrece

Pixabay
Pixabay

România s-a aflat pe locul 2 în Uniunea Europeană la producția de porumb în 2020. Franța a ieșit pe locul întâi. 

România s-a situat pe poziţia a doua în Uniunea Europeană (UE), după Franţa, în ceea ce priveşte producţia de porumb boabe realizată anul trecut, cu un total de 10,8 milioane de tone, deşi recolta s-a diminuat din cauza secetei cu aproape 40% faţă de anul 2019, potrivit datelor provizorii anunţate de Institutul Naţional de Statistică (INS).

În schimb, la suprafaţa cultivată cu porumb, România continuă să ocupe prima poziţie, cu peste 2,6 milioane de hectare (ha).

Astfel, în clasamentul privind producţiile de porumb boabe din UE, Franţa a raportat anul trecut o cantitate de 13,333 milioane de tone, România - 10,844 milioane de tone, Ungaria - 8,334 milioane de tone şi Italia - 6,793 milioane de tone.

Peste 2.000 de milioane de hectare cultivate


Potrivit sursei citate, suprafaţa cultivată cu porumb în România a depăşit 2,639 milioane ha anul trecut, în Franţa fiind cu aproape un milion mai mică, respectiv 1,664 milioane hectare, în Ungaria - 973.000 ha şi în Italia - 603.000 ha.

În 2018 şi 2019, România a fost "campioană" în rândul statelor membre în ceea ce priveşte suprafaţa cultivată şi producţia de porumb boabe realizată.

Anul trecut, România a exportat în spaţiul intra şi extra comunitar o cantitate de 5,71 milioane de tone de porumb boabe, adică jumătate din producţia obţinută, având şi cele mai mari încasări în topul produselor agroalimentare livrate pe piaţa externă, respectiv 1,08 miliarde de euro, conform datelor transmise de Ministerul Agriculturii la solicitarea Agerpres.

Cantități mici de importuri


Pe de altă parte, în 2020 au fost efectuate şi importuri, dar în cantităţi mai mici, de 1,338 milioane de tone, în valoare de 321,3 milioane de euro.

Consumul intern de porumb se ridică la aproximativ 4,5 milioane de tone.

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play




Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2021 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


cloudnxt1
YesMy