Locuinţele românilor, statistică în construcţii

pretul locuintelor
Descriere foto: pretul locuintelor

Numărul locuinţelor construite a urcat cu 6,5%, în primele nouă luni, la peste 39.000 de unităţi.

Numărul de locuinţe construite a fost de peste 39.000 de unităţi în primele nouă luni din acest an, cu 6,5% peste cel din perioada corespunzătoare din 2016, se arată într-un comunicat al Institutului Naţional de Statistică (INS) remis, vineri, Agerpres.

'În perioada ianuarie - septembrie 2017 au fost terminate 39.372 locuinţe, în creştere cu 2.415 locuinţe faţă de perioada corespunzătoare a anului precedent. Pe medii de rezidenţă, în perioada ianuarie - septembrie 2017, cele mai multe locuinţe au fost date în folosinţă în mediul urban, ca pondere reprezentând 57,8% din total. Repartiţia pe surse de finanţare a locuinţelor terminate relevă faptul că, în perioada ianuarie-septembrie 2017, faţă de perioada corespunzătoare a anului precedent, a crescut atât numărul locuinţelor realizate din fonduri private, cu 1.683 locuinţe, cât şi numărul locuinţelor realizate din fonduri publice cu 732 locuinţe', informează INS.

Distribuţia în profil regional pune în evidenţă o creştere a numărului de locuinţe terminate, în Centru (+1.195 locuinţe), Nord-Vest (+855 locuinţe), Sud-Est (+662), Vest (+301) şi Sud-Vest Oltenia (+87). Scăderi s-au înregistrat în Nord-Est (-552 locuinţe), Bucureşti-Ilfov (-71) şi Sud-Muntenia (-62).

În trimestrul III 2017, au fost date în folosinţă 16.315 locuinţe, în creştere cu 3.464 locuinţe, faţă de trimestrul III 2016. Pe medii de rezidenţă, în trimestrul III 2017, cele mai multe locuinţe au fost construite în mediul urban (58,1%).

[citeste si]

Repartiţia pe fonduri de finanţare a locuinţelor terminate relevă faptul că, în trimestrul III 2017, faţă de trimestrul III 2016, numărul locuinţelor terminate a crescut atât din fondurile private cu 3.302 locuinţe cât şi din fondurile publice cu 162 locuinţe.


Te-ar putea interesa

Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.27