Localuri fără autorizație. Primarul Tudorache, mesaj îngrijorător

Primarul Sectorului 1, Dan Tudorache, a declarat marţi că numărul cluburilor, barurilor şi unităţilor de alimentaţie publică cu program prelungit din această zonă administrativă care au acord de funcţionare este extrem de redus, iar măsurile ce se pot lua împotriva celor care nu au autorizaţii sunt limitate la amenzi. 

"Până în luna iulie, aceste cluburi funcţionează pe proprie răspundere, conform ordonanţei date de Guvernul Cioloş. Sper ca până la acea dată să intre în legalitate şi să-şi obţină autorizaţia ISU, după care noi urmează să-i autorizăm. Acest termen a fost prorogat până în luna iulie, cât mai sunt păsuiţi fără autorizaţie ISU", a precizat Tudorache. 

Întrebat ce alte măsuri ar putea lua Primăria, Tudorache a spus că se pot da amenzi, menţionând că numărul celor care deţin autorizaţii de funcţionare este foarte mic. "Putem să-i amendăm pe alte probleme pe care le descoperim şi asta am şi făcut în urma controalelor. Cred că cea mai stringentă problemă a noastră este această autorizaţie pentru protecţia la incendiu. Pot să vă spun că sunt foarte puţini autorizaţi din punct de vedere ISU, poţi să-i numeri pe degetele de la o mână", a spus edilul Sectorului 1. 

În urma incendiului izbucnit în clubul Bamboo, la cererea edilului Capitalei, Gabriela Firea, Primăria Sectorului 1 a declanşat o acţiune de verificare a tuturor cluburilor, barurilor şi a unităţilor de alimentaţie publică care au un program prelungit. 

Potrivit unor surse, în nopţile de vineri, sâmbătă şi duminică ale săptămânii trecute, au fost verificate în Sectorul 1 peste 70 de baruri, cluburi şi unităţi de alimentaţie publică.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel