Liz Truss, noua șefă a Partidului Conservator din Marea Britanie

Liz Truss a fost aleasă, luni, în funcţia de lider al conservatorilor britanici, ea urmând să fie nominalizată marţi pentru postul de prim-ministru.

Liz Truss l-a învins pe Rishi Sunak. Cei doi şi-au petrecut ultimele şase săptămâni luptându-se pentru a-i convinge pe membrii conservatori că au ceea ce este necesar pentru a conduce partidul - şi ţara - după ce Boris Johnson a demisionat.

Liz Truss a primit peste 80.000 de voturi în alegerile interne din partid, în timp ce contracandidatul său, Rishi Sunak, a obținut în jur de 60.000 de voturi.

Truss va fi învestită marți de Regina Elisabeta a II-a și va deveni a treia femeie prim-ministru din istoria Marii Britanii.

În cursul săptămânii, noul prim-ministru este de aşteptat să ţină un discurs în faţa Downing Street, să-şi numească membrii Guvernului.

Boris Johnson şi-a anunţat demisia în iulie, după ce rezistase mult timp în faţa contestatarilor din propriul partid şi scandalurilor eclipsate o perioadă de războiul început de Rusia împotriva Ucrainei pe 24 februarie, remarcându-se de atunci prin susţinerea fermă faţă de Kiev, mai ales prin ajutorul militar oferit.

Perspectiva ca Liz Truss să devină premier al Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord era privită de UE cu un amestec de iritare şi nelinişte, diplomaţi europeni afirmând că, odată cu războiul din Ucraina şi problemele provocate de inflaţie, ultimul lucru de care au nevoie este o luptă cu Londra pe marginea Brexitului, nota Reuters.

Ca ministru de Externe în guvernul demisionarului Boris Johnson, Liz Truss a promovat o legislaţie ce suspendă unilateral o parte a acordului privind Brexitul convenit cu UE şi a promis adoptarea acestei legislaţii dacă devine premier, o mişcare ce va aduce Londra pe un curs de coliziune cu Bruxellesul.

Liz Truss are puţini admiratori în blocul comunitar. Întrebată luna trecută dacă dacă îl consideră pe preşedintele francez Emmanuel Macron 'prieten sau duşman', ea a răspuns: 'juriul deliberează'.

În actualul context, este bizar că ea crede că-şi poate permite astfel de remarci. Noi suntem concentraţi 200% asupra războiului din Ucraina, asupra inflaţiei puternice. Nu avem timp de pierdut cu asta, spune un diplomat de la Bruxelles.

Membri ai campaniei lui Liz Truss iau respectiva declaraţie a acesteia ca fiind mai degrabă o glumă şi nu cred că ea ar putea avea un impact de durată asupra relaţiilor franco-britanice. Totuşi, o sursă din guvernul francez remarcă în acel răspuns al ei neîncrederea între Paris şi Londra, care îi reproşează lui Macron că nu a făcut destul pentru a opri valul de migranţi care trec Canalul Mânecii.

Alţi diplomaţi europeni remarcă faptul că deşi Liz Truss s-a opus ieşirii din UE înaintea referendumului din 2016, ea a susţinut apoi Brexitul cu toată forţa cât timp a făcut parte din guvernul lui Boris Johnson, aşadar este puţin probabil ca ea să adopte o poziţie mai conciliantă în chestiunile aflate în dispută cu Bruxellesul.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel