€ 5.0919
|
$ 4.3707
|
Curs valutar: € 5.0919
|
$ 4.3707
 

Livrare 'scandaloasă' de uraniu îmbogăţit din Rusia către Franţa, denunțată de Greenpeace

vladimir-putin-178155_05176600 Sursa Foto: Agerpres
 

Organizaţia Greenpeace a denunţat livrarea, luni, către Franţa, a unei 'importante' încărcături de uraniu îmbogăţit provenit din Rusia şi care acreditează, potrivit ONG-ului, 'dependenţa' Franţei de...

Un cargou a descărcat luni dimineaţa în portul Dunkerque mai multe cilindre de uraniu provenit din Rusia, a constatat un jurnalist al AFP.

'Aceasta este o nouă ilustrare a faptului că industria nucleară franceză continuă să facă comerţ cu uraniu cu Rosatom', gigantul public rus în domeniul nuclear, a reacţionat Pauline Boyer, însărcinată cu campania asupra energiei nucleare şi tranziţiei energetice.

'Continuarea acestui comerţ nuclear cu Rusia, pe timp de război, este scandalos', a denunţat ea cu referire la invazia declanşată de Moscova asupra Ucrainei.

'În această dimineaţă, la Dunkerque, cargoul rus Baltiiskii 2022, sosit din Sankt-Petersburg, a descărcat 25 de containere cilindrice ce conţin uraniu îmbogăţit rusesc, pentru grupul francez Orano (fost Ariva)', a afirmat Greenpeace într-un comunicat, în ajunul unui vot solemn în Adunarea Naţională asupra proiectului de lege privind accelerarea dezvoltării sectorului nuclear.

Potrivit ONG-ului, cilindrii au fost apoi 'încărcaţi în circa zece camioane cu destinaţia' uzinei Pierrelatte, în departamentul Drôme. Aceasta este, tot potrivit Greenpeace, cea de-a 7-a livrare de uraniu către Franţa provenind din Rusia de la începutul invaziei asupra Ucrainei, pe 24 februarie 2022.

Într-un raport din 11 martie, organizaţia denunţase legătura de 'dependenţă' a Franţei faţă de sectorul nuclear rus, care nu este vizat de sancţiunile internaţionale, spre deosebire de hidrocarburi.

ONG-ul a dezvăluit că Franţa primise din Rusia 'o treime din uraniul îmbogăţit necesar funcţionării centralelor nucleare franceze timp de un an', o triplare în 2022, potrivit organizaţiei.

Guvernul francez a respins această argumentaţie, asigurând că Franţa 'nu depinde în niciun fel de Rusia pentru funcţionarea parcului său electro-nuclear' şi 'a ştiut să-şi diversifice sursele de aprovizionare'.

'Dacă guvernul vrea să fie în coerenţă cu sprijinul său pentru populaţia ucraineană, el trebuie să rupă toate contractele cu Rosatom', a mai declarat Pauline Boyer, scrie Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Comentarii

Pentru a vedea sau a publica comentarii, te rugăm să te autentifici în Facebook.
 
 
 
 
 
SONDAJ DE OPINIE
Alegeri primar București 2025: Pe cine ați votat?
C. Drulă
D. Băluță
G. Burcea
C. Ciucu
A. Ciceală
L. Florea
Gh. Macovei
O. Crețu
M. Lasca
R. Lazăr
A. Alexandrescu
D. Trifu
Gh. Nețoiu
A. Negrotă
F. Titian
Trimite răspunsul
x close