Coronavirus - COVID 19
România în stare de alertă
-
confirmate
-
vindecate
-
decese
Sună-ne (Luni - Vineri, 09:00 - 18:00) sau scrie-ne la numărul 0772.264.642 sau la adresa de e-mail [email protected] și pune intrebări despre coronavirus, situații sociale, medicale, suport psihologic. Semnalează situații deosebite.

Livrare minereu uraniu. Tehnocrații validează politica de importuri

Tudor Curtifan / 27 dec 2016 / 22:12

Ministerul Energiei a solicitat Consiliului Concurenței realizarea unei analize privind prețul la care compania canadiană Cameco livrează minereu de uraniu către Nuclearelectrica.

Constantin Niţă, fostul ministru al Energiei a precizat pentru DC News că este o manevră a tehnocraților ”care nu o vor pe Daniela Lulache, directorul general al Nuclearelectrica. Mai exact, nu au pornit producția internă ”iar prin inacțiune au validat politica de importuri”.

Aceasta în contextul în care, anul trecut, Nuclearelectrica a reziliat contractul cu Compania Națională a Uraniului pentru achiziția minereului de uraniu, în favoarea companiei Cameco, care a cerut un preț mai mic.

"Ministerul Energiei a sesizat Consiliul Concurenței privind necesitatea efectuării unei analize a condițiilor de piață pentru produsele obținute din minereul de uraniu, inclusiv a aspectelor legate de modul de construcție a prețurilor de comercializare, analiză care ar putea să prevină o practică anticoncurențială, respectiv abuzul de poziție dominantă din partea unui furnizor calificat al Societății Naționale Nuclearelectrica (SNN), respectiv Cameco Corporation", se arată în comunicatul ministerului, scrie Agerpres.

Oficialii instituției arată că există indicii potrivit cărora condițiile de piață pentru furnizarea combustibilului nuclear necesar SNN sunt potențial grevate de prețuri conjuncturale și că nu sunt create premisele pentru asigurarea unei surse constante, la un preț predictibil pe termen lung pentru acest produs.

Ministerul Energiei, îngrijorat

"Ministerul Energiei își exprimă îngrijorarea cu privire la faptul că existența unor potențiale practici concurențiale neloiale ar putea conduce în timp, pe de-o parte, la riscul de incapacitate de funcționare a producătorului român de profil, Compania Națională a Uraniului (CNU), și, pe de altă parte, la riscul vizând siguranța pe termen lung în furnizarea combustibilului nuclear pentru CNE Cernavodă. Acest fapt ar amenința funcționarea ciclului nuclear integrat al țării noastre, un avantaj cert al României în spațiul European. În același timp, ar putea fi afectată și competitivitatea pieței naționale de electricitate, pe termen lung, în contextul impactului asupra CNE Cernavodă", mai spun oficialii ministerului.

Potrivit acestora, Guvernul României, prin Ministerul Energiei, a depus eforturi deosebite, în cursul anului 2016, pentru sprijinirea CNU, acordând inclusiv un ajutor de salvare în valoare de 62 de milioane de lei.

"Pentru asigurarea funcționării CNU pe termen lung, este imperios necesară asigurarea tuturor condițiilor de concurență loială în piața de profil, care să confere participanților, inclusiv CNU, posibilitatea de a-și valorifica de o manieră corectă avantajele competitive în relația cu beneficiarul final. Ministerul Energiei militează pentru păstrarea pe piață a produselor din uraniu ale capacităților naționale de producție în domeniu, în condiții de eficiență economică și concurență comercială corectă, cu scopul de a oferi securitate și stabilitate în aprovizionarea SNN cu materia primă necesară pentru fabricarea combustibilului nuclear și pentru a menține, în acest fel, ciclul nuclear integrat deschis al României", se mai arată în comunicat.

Totodată, Ministerul Energiei dorește evitarea unei situații de poziție dominantă din partea unor terți actori din piață, care s-ar putea manifesta prin practicarea unor prețuri de ruinare cu consecințe deosebit de grave pentru asigurarea securității în aprovizionarea cu materie primă necesară fabricării combustibilului nuclear.

"Reamintim că, în baza analizelor efectuate în contextul elaborării noii Strategii Energetice a României pentru perioada 2016-2030, cu tendințe pentru 2050, rolul componenței nucleare în asigurarea necesarului de energie al țării este deosebit de important în special după anul 2025, ceea ce impune inclusiv salvgardarea condițiilor unei piețe funcționale a materiilor prime de interes strategic", au adăugat oficialii ministerului.

În noiembrie, Daniela Lulache, directorul general al Nuclearelectrica, declara că prețul cerut de Cameco este semnificativ mai mic decât cel cerut de CNU.

"Singura așteptare pe care o avem de la CNU este să își onoreze contractele, iar prețul să fie cel de pe piață, nu putem accepta prețuri mai mari. Prețul cerut de Cameco este semnificativ mai mic decât cel ofertat de CNU. Cameco și CNU sunt furnizorii calificați de unde putem cumpăra materia primă, care este un produs pe care nu îl putem cumpăra de la oricine de pe piață", a adăugat Lulache.

[citeste si]

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play


Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2020 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


nxt.23
YesMy