Omul de afaceri Liviu Florian arestat în cazul traficului de influenţă de la Vama Halmeu a declarat, joi, în faţa Curţii de Apel Oradea, că singura lui culpă este că a avut "o relaţie" cu Nicoleta Dobrescu, fostul şef al Vămii respective, "una nepotrivită, de bărbat-femeie" şi că nu i-a cerut bani.
Curtea de Apel Oradea a judecat, joi, recursul declarat împotriva măsurii de arestare preventivă dispusă de Tribunalul Satu Mare în cazul lui Liviu Florian, Ion Savu şi Ioan Romeo Niţu, anchetaţi de procurorii DNA Oradea în cazul traficului de influenţă de la Vama Halmeu, transmite Mediafax.
Cei trei inculpaţi au fost audiaţi, joi, de către completul de judecată, toţi susţinându-şi nevinovăţia şi neimplicarea în cazul de corupţie.
Omul de afaceri Liviu Florian a fost asistat de trei avocaţi, unul fiind Gheorghiţă Mateuţ, care a întârziat la şedinţă, astfel că procesul a fost amânat două ore.
Liviu Florian a declarat în faţa judecătorilor că singura legătură pe care a avut-o cu Nicoleta Dobrescu, fostul şef al Vămii Halmeu, cea acuzată de cumpărare de influenţă şi denunţătoare în acest caz, a fost una sentimentală, nepotrivită, ţinând cont de faptul că el era căsătorit.
"Eu o cunosc pe Nicoleta Dobrescu din toamna anului 2009, făcea parte din anturajul fiicei mele. Singura mea culpă este că am avut o relaţie cu această femeie, o relaţie nepotrivită, de bărbat - femeie, nimic altceva. Eu nu i-am solicitat niciodată vreun ban. Am fost şi la restaurante, de nenumărate ori, se poate verifica, eu am achitat notele de plată. Vreau să sublinez că nu îl cunsoc nici pe şeful ANAF, nici pe şeful Vămii, nici pe ministrul din acea vreme, nici un am vreo legătură cu vreun eventual conflict, aşa cum se sugerează în opinia publică. Nici măcar nu ştiu cum arată acei oameni", a declarat Florian.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu