Liviu Dragnea, APEL la decizia magistraților de confirmare a conducerii PSD

Liviu Dragnea
Liviu Dragnea

Liviu Dragnea a formulat apel față de decizia Tribunalului București de confirmare a noii conduceri PSD, stabilite la Congres.  

Dragnea a formulat apel la decizia Tribunalului București prin care a respins, în data de 9 august, cererea de intervenţie depusă de fostul lider al partidului referitoare la deciziile de la Congresul PSD, confirmând astfel noua conducere social democrată, potrivit Mediafax.

În sesizarea depusă la fond, fostul lider invoca chiar dizolvarea formaţiunii. Concret, Tribunalul București a admis cererea PSD, au încuviinţat modificările de statut şi au respins toate cererile de intervenţie, printre acestea numărându-se şi cea a fostului lider PSD Liviu Dragnea.

Astfel, apelul a fost formulat la Curtea de Apel București, iar dosarul are drept obiect „partide politice modificări acte constitutive - statut - organe de conducere". Pînă în prezent nu a fost stabilit un termen de judecată.

Liviu Dragnea este încarcerat în Penitenciarul Rahova, începând cu 27 mai, unde ispăşeşte o pedeapsă de 3 ani şi 6 luni de închisoare în dosarul angajărilor fictive de la Direcţia de Protecţie a Copilului Teleorman.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel