Cele mai citite

Littlewoods: Clădirea, mistuită de un incendiu

littlewoods_incendiu_22268200

Pompierii s-au luptat duminică noapte cu flăcările care au cuprins clădirea emblematică Littlewoods din oraşul britanic Liverpool.

Nouă autoutilitare pentru stingerea incendiilor au fost desfăşurate pentru stingerea puternicului incendiu izbucnit în oraşul-port din Marea Britanie, a anunţat departamentul de pompieri din comitatul Merseyside. Nu au fost raportate imediat persoane rănite în urma incendiului care a fost anunţat la ora locală 19:52 (18:52 GMT).

Patru minute mai târziu, la momentul sosirii echipajelor de intervenţie, acoperişul clădirii art-deco de cinci etaje era cuprins de flăcări, a precizat departamentul de pompieri. Binecunoscuta clădire cu turn şi faţadă cu ceas a fost construită în anul 1938 de omul de afaceri John Moores.

Clădirea Littlewoods a fost dezafectată începând din 2003, însă fusese vândută recent unui studio de film care avea în plan redeschiderea acesteia.

Vezi și: Incendiu puternic la Muzeul Naţional, Rio de Janeiro



Fiți la curent cu ultimele noutăți.

Urmăriți DCNews și pe Google News

Adaugă comentariu

0 caractere :: Număr maxim de caractere 1000

* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate

Citește mai multe din Internațional
Citește mai multe din Internațional
x close