Decât asfalt pe un drum de praf, mai bine o limitare de viteză. Se întâmplă în satul unde locuiește vicepreședintele CJ Buzău, iar motivul este unul halucinant.
Limitatoare de viteză au fost montate ilegal pe un drum neasfaltat din județul Buzău, în satul Spătaru, drum care trece pe lângă casa vicepreședintelui Consiliului Județean Buzău, Adrian Petre.
Acesta susține că a apelat la limitarea circulație la numai 5 km/h, deoarece praful din drum îi ajunge în piscină.
”Uite care e treaba: lumea circulă cu mare viteză pe acolo și tot praful vine la noi în curte și ne-a zăpăcit, în piscină, geamurile mele fiind efectiv pline de praf! S-au pus acele semne pentru a reduce viteza în curba aia periculoasă. Vecinul Iordache era prefect când s-au mutat indicatoarele”, a declarat Petre, potrivit Digi24, citând Liber în Buzău.
Conform Digi 24, primarul comunei Costești, de care ține satul Spătaru, a afirmat că montarea acestor indicatoare i-a fost cerută ”pe linie administrativă”.
”Au fost mai multe persoane care au cerut montarea indicatoarelor. Am făcut adresă către poliție și o firmă care ne-a furnizat indicatoarele respective. De montat s-au montat fără să avem toate avizele și nu am avut cunoștință de treaba asta”, a declarat Nicolae Gioabă, primarul din Costești.
Acest lucru a fost confirmat de poliție, însă primarul nu vrea să renunțe și vrea să remonteze indicatoarele, de data aceasta cu toate avizele în regulă.
”Montarea unor asemenea indicatoare nu se impune pe acel tronson, pentru că nu este o zonă pietonală . Autoritatea locală a fost sancționată și au fost demontate indicatoarele rutiere”, a transmis Ane-Marie Vrapciu, purtător de cuvând IPJ Buzău.
Jurnaliștii locali susțin că fostul prefect de Buzău, actual președinte al USR Buzău, Silviu Iordache, au fi principalul suspect de șofer care ridică praf. El conduce un autoturism Porsche Cayman.
Vecini cu vicepreședintele CJ Buzău mai sunt și alte nume grele din lumea bună buzoiană, precum Adriana Petcu, fost ministru al Apelor şi Pădurilor, Cristina Ungureanu, directorul DSP Buzău și Laurențiu Pantazi, șeful IPJ Buzău.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu