Liga Studenților, scandal cu Tudorel Toader. A chemat paza

Scutaru Cristina / 24 iun 2019 / 18:44 Salveaza PDF Comentarii
Tudorel Toader
Descriere foto: Tudorel Toader

Liga Studenților (LS IAȘI) denunță organizarea în secret a întâlnirii Consorțiului Universitaria de către Universitatea „Alexandru Ioan Cuza" din Iași, la cererea rectorului Tudorel Toader și utilizarea de forță împotriva studenților care au dorit să participe la discuțiile evenimentului, cerând universităților membre din Consorțiu să condamne practicile totalitare ale lui Toader.

Totodată, organizația cere celor cinci universități să transparentizeze activitatea Consorțiului, să susțină eforturile de depolitizare și declientelizare a sistemului de învățământ superior și să își asume concret rolul de repere morale în spațiul academic românesc, se arată într-un comunicat de presă al LS Iași.

Weekendul acesta, în zilele de 21-23 iunie, a avut loc la Iași reuniunea Consorțiului Universitaria, un grup academic format din Universitatea „Alexandru Ioan Cuza" din Iași (UAIC), Universitatea din București (UB), Universitatea „Babeș-Bolyai" din Cluj-Napoca (UBB), Academia de Studii Economice din București (ASE) și Universitatea de Vest din Timișoara (UVT).

Iată comunicatul de presă al LS Iași:

 

”Dacă în trecut aceste reuniuni erau anunțate în mod public și erau transparente, de data aceasta, la cererea rectorului Tudorel Toader, Universitatea „Cuza", în calitate de gazdă, nu a promovat deloc evenimentul. Live-ul de la deschidere a fost fără sunet, iar sala a fost aproape goală. Mai mult, s-a încercat limitarea listei de invitați și a restricționat accesul membrilor comunității academice la discuții, în special al studenților. Invitații nu au primit un program clar, iar indicațiile privitoare la sălile în care se desfășurau întâlnirile au fost schimbate, de frică ca vreun student sau o altă persoană să îl pună pe Toader într-o poziție rușinoasă în fața invitaților la Consorțiu. Studenții care se plimbau prin universitate au fost legitimați de către agenții de pază ai universității și agenți în civil.

Apropiații lui Toader au lansat zvonul că președintele Ligii Studenților (LS IAȘI), SilvianEmanuel Man, ar fi un individ periculos, urmărind să atenteze la integritatea fizică și chiar la viața rectorului. Agenții de pază l-au percheziționat de două ori în cursul zilei de sâmbătă, cu acuzația că ar putea avea o bombă artizanală asupra lui. La un moment dat, a fost agresat fizic și a trebuit să fugă din clădirea universității.

În loc să își facă scenarii paranoice și să instaureze un regim de „poliție academică" ca pe vremea epurărilor comuniste din anii '40, Tudorel Toader ar trebui mai bine să explice de ce Universitatea „Alexandru Ioan Cuza" din Iași, de la preluarea mandatului de rector de către domnia sa în 2016, a pierdut 300 de poziții în clasamentele internaționale QS World University Rankings, trecând de pe poziția +700, sub primele 1000 de universități din lume.

Totodată, considerăm ipocrită atitudinea lui Tudorel Toader față de alți doi rectori din țară: Ioan-Aurel Pop (UBB) și Mircea Dumitru (UB).

Nu de puține ori, pentru a-și justifica suspendarea, Toader s-a comparat cu Pop, considerând asumarea funcției de ministru al Justiției un echivalent al alegerii în funcția de președinte al Academiei Române. Îi atragem atenția domnului Toader că „onoarea" de a fi avocatul politicienilor cu probleme penale nu are nicio legătură cu funcția de președinte al celui mai mare for științific din țară și că o astfel de comparație jignește elitele cercetării românești. Mai mult, există o diferență colosală între un medievist erudit, care vorbește fluent cinci limbri stăine și care are o deschidere academică excelentă în universitățile occidentale și un jurist care și-a construit CV-ul în mare parte cu publicații la Bălți, fără impact relevant și care cunoaște două limbi stăine la nivel de absolvent de liceu.

Tudorel Toader a stat la masă cu Mircea Dumitru, rectorul Universității din București, pe care deunăzi îl critica față de studenți, acuzându-l că răspunde la ordinele politice ale USR-PLUS și ale SRI, prin faptul că a cerut retragerea titlului de doctor în filosofie pentru Ionuț Vulpescu, fost ministru al Culturii din partea PSD.

Cum poate deveni Consorțiul Universitaria un reper moral și „un pilon de bază în creșterea performanțelor învățământului superior românesc"? Liga Studenților (LS IAȘI) cere grupului academic:

 

1. Transparentizarea întâlnirilor Consorțiului și deschiderea lor către membrii comunităților academice ale universităților membre, precum și adoptarea unor planuri concrete de acțiune, cu echipe de lucru, responsabili și termene limită;

2. Depolitizarea universităților. Introducerea în Carta fiecărei universități a incompatibilităților absolute între funcțiile de conducere academică și mandatul de parlamentar sau de lider într-un partid politic, precum și solicitarea reintroducerii acestor incompatibilități în Legea Educaței Naționale;

3. Solicitarea formulării unei noi metodologii de evaluare a școlilor doctorale, formulată de experți internaționali, nu de „babe nebune". Liga Studenților (LS IAȘI) s-a așteptat ca propunerile doamnei Andronescu să fie criticate, nu legitimate de către Consorțiu.

4. Susținerea introducerii în legislație a alegerii directe a decanilor de către membrii facultății, pentru a se evita jocurile politice și alianțele electorale în alegerea rectorilor;

5. Eliminarea compatibilității de membru în funcții executive într-o universitate cu cea de membru în senatul instituției;

6. Creșterea rolului senatului universitar (asumarea statutului de for decizional al unviersității) și instituirea unui sistem de „checks and balances" academic;

7. Implicarea în dezbaterile privind elaborarea unei noi legi a educației și solicitarea abrogăii ordonanțelor de urgență care au măcelărit sistemul educațional, în special a OUG 92/2012 și a OUG 49/2014.

Nu în ultimul rând, condamnarea publică a practicilor totalitare instituite de Tudorel Toader în UAIC.

În lipsa atingerii acestor puncte, nu putem vorbi despre Consorțiul Universitaria ca un reper moral al mediului academic românesc. Altfel, Consorțiul va fi doar o ocazie de întrevedere, cu multe discuții sterile și cocktailuri.

Capacitatea Consorțiului Universitaria de a fi un reper instituțional moral al lumii academice românești a fost grav afectată în trecut de implicațiile politice ale unor persoane cu funcții de conducere din universitățile membre. Amintim că Pavel Năstase, din poziția de rector al ASE București, l-a susținut deschis pe Victor Ponta (PSD) la prezidențialele din 2014.

În luna aprilie a anului trecut, doar conducerile Universității București, Universității Babeș-Bolyai și Universității de Vest au avut poziții critice față de repartizarea locurilor bugetate realizată de către ministrul de atunci, Valentin Popa. UAIC și ASE s-au abținut să critice împărțirea, deși bugetul lor a fost afectat. Tudorel Toader, rector suspendat al UAIC, era membru în guvern, iar Pavel Năstase, fost ministru al Educației înaintea lui Popa, s-a întors în scaunul de președinte al Senatului ASE.

Între timp, rectorul Universității de Vest din Timișoara (UVT), Marilen Pirtea, este deputat din partea PNL, poziția lui împiedicând Consorțiul să adopte o poziție fermă față de subiectul depolitizării învățământului superior și al reintroducerii incompatibilității între funcții de conducere academică și calitatea de membru al Parlamentului sau de conducere într-un partid politic.

Conferință secretă la „Cuza" cu magistrați europeni

 

Amintim faptul că la finalul lunii mai, Universitatea „Cuza" a ținut în secret conferința „Viitorul sistemului judiciar al Uniunii Europene", la care au fost invitați președintele Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE), Koen Lenaerts, și președintele Tribunalului Uniunii Europene, Marc Jaeger, precum și alți magistrați europeni.

Abia după ce marți, 28 mai, s-a scurs în presă informația că va avea loc conferința, Universitatea a publicat un anunț referitor la conferință pe site-ul propriu abia joi, 30 mai, la ora 12:57, iar conferința începea vineri, 31 mai, deci chiar a doua zi.

Pe fondul anunțului făcut de comunitatea Reset Iași, care a organizat un protest împotriva lui Tudorel Toader în ziua conferinței, Tudorel Toader a chemat Poliția și anumiți agenți neindentificați, în civil, dând dispoziție agenților de pază ai universității să nu lase niciun student sau cadru didactic să se apropie de Aula Magna „Mihail Eminescu" unde avea loc deschiderea evenimentului.

În mod rușinos, Koen Lenaerts, precum și ceilați magistrați europeni și invitați au fost introduși în clădirea Universității „Cuza" prin intrarea din spate, pentru a evita protestul care avea loc pe scările din fața instituției.

Planul lui Tudorel Toader era de a își consolida imaginea după plecarea de la Ministerul Justiției și de a poza alături de cei doi președinți ai instanțelor europene, ca și cum aceștia l-ar fi girat personal.

Conferința a fost întreruptă, din fericire, de un grup de studenți și membri ai comunității Reset, care au pătruns la balconul aulei, cerând demisia lui Tudorel Toader chiar în timpul discursului lui Koen Lenaers, președintele CJUE, care a declarat bucuros că întreruperea reprezintă „o expresie sănătoasă a pluralismului democratic, e absolut tot ce trebuie să avem în orice stat democratic." Replica magistratului european a stârnit aplauzele publicului și furia lui Tudorel Toader.

„Faptul că UAIC a pierdut 300 de poziții în clasamentele internaționale și nu se mai află nici măcar în primele 1000 de universități ale lumii este dovada clară, cu impact la nivel mondial, a eșecului managerial și moral al lui Tudorel Toader de a conduce destinele comunității academice. El a ales să părăsească universitatea pentru politică și să folosească funcțiile academice în scop personal și politic, instaurând o rețea de clientelism și un climat de frică și represiune insipirat din anii '40-'50. Fiecare zi în care el rămâne rector al Universității va duce la ruinarea gravă și continuă a imaginii, prestigiului și integrității instituției." a declarat Diana Cristea, secretar general Liga Studenților (LS IAȘI)”.


Te-ar putea interesa






Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.26