Liderul unei mișcări unioniste, expulzat din Republica Moldova. Ce mesaj a scris pe Facebook

George Simion, liderul Platformei Unioniste Acțiunea 2012, a fost reținut și expulzat din Republica Moldova. El a primit cinci ani interdicție de a intra pe teritoriul moldovean. 

George Simion a fost reţinut de agenţii Serviciului moldovean de Informaţii şi Securitate (SIS), iar în scurt timp a fost expulzat din Republica Moldova. El a confirmat pe pagina sa de Facebook, explicând că motivul ar fi marşul unionist pe care Platforma Acţiunea 2012 îl va organiza sâmbătă în Chişinău. "Ei nu sunt de acord cu protestul din 16 mai", afirmă George Simion.

"Sunt în vamă, expulzat cică 5 ani, aştept hârtia. Se temeau sa nu fie multă lume pe 16 mai pentru unire", a adăugat George Simion, în mesajul postat pe Facebook.

Serviciul moldovean de Informaţii şi Securitate nu a comentat informaţiile. Platforma Acţiunea 2012, care susține unirea Republicii Moldova cu România, va organiza sâmbătă, la Chişinău, un marş unionist.

Ambasada României la Chişinău a confirmat informaţia şi a luat legătura şi cu George Simion, aflat acum în drum spre România.

"Misiunea diplomatică a luat imediat legătura cu autorităţile competente ale Republicii Moldova - Ministerul Afacerilor Interne şi Biroul Migraţie şi Azil - şi a solicitat clarificări. O cerere formală în acest sens a fost adresată Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene al Republicii Moldova. În paralel, Ambasada l-a contactat pe cetăţeanul român, pentru a asigura întreaga asistenţă care ar fi putut fi necesară. Domnul George Simion a informat misiunea diplomatică cu privire la situaţia sa, fără a formula solicitări concrete. În prezent, cetăţeanul român este în drum spre România", se arată în comunicat.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel