Liderul cultului de sclavi sexuali NXIVM, condamnat la 120 de ani închisoare, vrea rejudecarea cazului. Raniere acuză FBI că i-a plantat material pornografic în calculator

Fostul lider al NXIVM şi al societăţii secrete DOS, Keith Raniere, condamnat la închisoare pe viaţă, cere să-i fie reevaluat cazul de către alt judecător. "Vanguard" susţine că FBI i-a înscenat totul şi i-a plantat fotografii cu pornografie infantilă pe hard-disk-urile din calculatorul personal.

Potrivit New York Post, la începutul lunii mai, un avocat al lui Raniere a cerut anularea condamnării sale și susţine că FBI a instalat pornografie infantilă pe computerul său. Moțiunea de anulare a sentinței a fost depusă de avocatul Joseph Tully în aceeași zi în care a prezentat  apelul traficantului sexual condamnat pentru mai multe fapte la un tribunal federal din Manhattan. În dosar, Tully a susținut că zeci de fotografii nud ale unei fete de 15 ani care au fost găsite pe un hard disk păstrat de Raniere au fost, de fapt, puse pe dispozitiv de agenții FBI.  Metadatele fotografiilor, a susținut Tully, au fost modificate manual pentru a face imaginile să pară ca și cum ar fi fost produse în 2005, când subiectul fotografiilor era minoră. „Guvernul a folosit această dată din 2005 pentru a stabili unele dintre fotografii ca fiind contrabandă. Mai mult, metadatele fotografiilor din aceste subfoldere au fost, de asemenea, modificate manual pentru a se potrivi cu narațiunea martorilor "mincinoşi", susţine acesta. 

Procurorii și judecătorul care au supravegheat cazul lui Raniere la tribunalul federal din Brooklyn nu au comentat afirmaţiile. Un purtător de cuvânt al parchetului districtului de Est al New York-ului a refuzat să vină oficial cu o replică. Tully a mai făcut acuzații similare cu ceva timp în urmă, în încercarea de a amâna audierea de apel în fața unui complet de trei judecători. Curtea de Apel din SUA a respins, însă. cererea de amânare a ședinței. Tully cere ca Raniere să fie eliberat, argumentând în parte că dreptul liderului sectei la un proces echitabil a fost încălcat deoarece avocatul său ar fi fost interzis de la interogarea unui martor cheie al guvernului.  

NXIVM, abuz fizic şi mental sub masca unui training de dezvoltare personală

Camuflată într-un “program executiv de succes” (ESP), compania NXIVM (se pronunţă Nexium) recruta femei bogate şi le introducea într-o societate secretă bizară care spală creierele membrilor utilizând ritualuri şi tehnici generatoare de traume preluate direct din manualul MKULTRA. Fondată de către şarmantul şi carismaticul lider Keith Raniere (care le solicită membrilor să-l numească “Vanguard”) alături de asociata sa Nancy Salzman (cunoscută şi ca “Prefect”), organizaţia vindea seminarii de self-help, tehnici de vindecare emoţională şi programe de dezvoltare personală. Însă, în interiorul NXIVM se afla şi o societate secretă numită DOS care transforma femeile în sclave prin metode generatoare de traume ce amintesc de Controlul Minţii Monarch. Potrivit mărturiilor în instanţă ale foştilor membri, Raniere îi manipula cu privirea sau doar cu tonul vocii, îi supunea la perversiuni sexuale, îi folosea ca pe sclavi şi îndemna femeile să urmeze diete aproape de înfometare pentru a obţine fizicul pe care el îl considera atractiv.

În 1998, Keith Raniere şi Nancy Salzman au pus bazele Programelor de Succes Executiv (ESP), o companie ce oferea instruire de viaţă, ateliere şi cursuri de dezvolatare personală. Sistemul se baza pe un "amalgam de tehnici terapeutice" precum hipnoză şi programare neuro-lingvistică (NLP). Atât Raniere cât şi Salzman erau pregătiţi în NLP, o binecunoscută tehnică de modificare a comportamentului. În doar câţiva ani, ESP a instruit mai bine de 3.700 de persoane, inclusiv indivizi puternici precum Sir Richard Bronson, mogul în afaceri şi miliardar.

DOS, societatea secretă care branduia femeile cu electrocauter. Erau însemnate cu iniţialele liderului, KR

Potrivit lui Frank Parlato, fost purtător de cuvânt al NXIVM, actriţa Allison Mack, cunoscută pentru rolul fabulos din Smallville, a fost a doua la şefia DOS şi mâna dreaptă a lui Keith Raniere pe care îl numea Grandmaster. Nu doar că recruta sclavi, dar aceasta se pare că a introdus pedepsele corporale în comunitate. În prezent, Mack îşi execută pedeapsa de trei ani în închisoare.

Marcate pe viaţă

Sarah Edmonson, una dintre participante la ceremonialul de branding, a declarat că i s-a spus că va primi un mic tatuaj ca parte a iniţierii. Însă nu era pregătită pentru ce a urmat. Fiecărei femei i s-a spus să se dezbrace şi să se aşeze pe o masă de masaj, în timp ce alte trei îi imobilizau picioarele şi umerii. Conform uneia dintre ele, “stăpânul” lor, un oficial de vârf al NXIVM pe nume Lauren Salzman, fiica lui Nancy Salzman, le-a instruit să spună: “Stăpâne, te rog marchează-mă, ar fi o onoare.” Spre deosebire de majoritatea sclavilor MK, cei care au parcurs programarea DOS cedau adesea mental. Forţarea sclavilor să-şi neglijeze propriii copii şi să privească animale moarte sau clipuri cu decapitare "pe viu" reprezintă tehnici clasice de controlul minţii, spre inducerea traumei. 

Aşa-numitul guru american Keith Raniere a fost condamnat în 2019 la 120 de ani de închisoare, echivalentul închisorii pe viaţă, pentru diverse infracţiuni asociate sectei sale, NXIVM, prin care a întreţinut o reţea de sclave sexuale. A fost arestat în Mexic în martie 2018.

Allison Mack în dialog cu mentorul său, Keith Raniere:

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel