Lidera social-democraţilor, Magdalena Andersson, prima femeie care conduce guvernul Suediei

Magdalena Andersson
Magdalena Andersson

Lidera social-democraţilor suedezi, Magdalena Andersson, a fost aleasă miercuri premier de parlamentul ţării nordice, devenind prima femeie care ocupă acest post, informează agenţiile internaţionale de presă. 

Andersson, ministrul de finanţe în cabinetul premierului demisionar Stefan Lofven, a fost votată de 117 deputaţi, în timp ce 57 s-au abţinut, iar alţi 174 au votat împotrivă - dar în Suedia guvernul 'trece' dacă nu votează împotriva sa o majoritate absolută de 175 de legislatori.

Economistă şi fostă înotătoare de performanţă în vârstă de 54 de ani, Magdalena Andersson a fost mandatată pe 11 noiembrie de Andreas Norlen, preşedintele Riksdag, parlamentul unicameral suedez, cu misiunea de a forma guvernul, iar marţi seara a reuşit in extremis să ajungă la un acord şi cu Partidul de Stânga, ultimul de al cărui sprijin mai avea nevoie pentru a putea prelua puterea.

Premierul în exerciţiu Stefan Lofven, aflat în fruntea unui guvern minoritar, şi-a anunţat demisia la 10 noiembrie, după şapte ani în funcţie. Decizia era aşteptată, pe fondul crizei politice de la începutul verii. El a anunţat în august că va demisiona mai întâi din poziţia de lider al social-democraţilor, apoi din funcţia de şef al guvernului.Lofven a spus că prin demisie vrea să îi ofere succesoarei sale oportunitatea de a se poziţiona mai bine înaintea viitoarelor alegeri parlamentare, care vor avea loc la sfârşitul verii lui 2022. 

În ce o priveşte, Magdalena Andersson este deja ameninţată să guverneze fără bugetul pe care l-a pregătit, după ce chiar miercuri dimineaţa Partidul de Centru, deşi i-a permis accederea la putere, a anunţat că nu va susţine bugetul său din cauza acordului convenit cu Stânga.

Opoziţia de dreapta, cu sprijinul extremei-drepte antiimigraţie Democraţii Suediei, susţine un alt proiect, ceea ce o poate determina pe Andersson să încerce o apropiere inedită de poziţii între Partidul Moderat şi Democraţii Suediei, notează AFP. Odată asigurată instalarea în fruntea guvernului, principala provocare a 'Magdei' Andersson va fi de a-i menţine pe social-democraţi la putere la viitoarele alegeri parlamentare din Suedia, programate în septembrie 2022. Deşi susţine ferm egalitatea între sexe, Suedia, spre deosebire de celelalte ţări nordice, nu a mai avut până acum o femeie ca prim-ministru, scrie Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2023 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.1.0