EXCLUSIV  Lider PSD: Înainte de a merge la vot, toată lumea trebuie să știe asta - video

Daniel Băluță, primarul și candidatul social-democraților al Sectorului 4, își îndeamnă concetățenii să nu uite atunci când vor merge să voteze pe 5 iunie că, de-a lungul ultimilor ani, PSD a dovedit că "știe să ofere comunității, nu să ia", așa cum s-a întâmplat în timpul guvernelor conduse de Dacian Cioloș sau Emil Boc. În plus, Băluță mărturisește că pentru el reprezintă un succes faptul că politica pe care administrația PSD o are la nivelul Primăriei Sectorului 4 a generat, în ultimele șase luni, o creștere substanțială a investițiilor, mai ales în domeniul imobiliar.

Întrebat la DC News Live despre proiectele pe termen scurt promise pentru locuitorii sectorului 4, până la alegerile locale, Daniel Băluță a explicat ce a reușit să facă în aceste șase luni de când se află la interimatul primăriei, referindu-se inclusiv la faptul că a reușit să obțină finanțare de la Banca Europeană de Investiții pentru a lucra la reabilitarea termică la un număr de 400 de blocuri, dar și la programul "Grădinarul de la bloc".

"Am început deja această campanie de anvelopare, în momentul de față, lucrăm la 69 de unități locative. (...) O preocupare în această perioadă a fost și aceea de a crea locuri de muncă. Evidențiez programul "Grădinarul de la bloc", unde am oferit gradual comunității posibilitatea de a avea 500 de posturi care au putut fi împărțite în diverse variante. Avem acum 140 de oameni care s-au alăturat programului. Din punct de vedere al investițiilor, odată cu crearea unei entități speciale la nivelul Bucureștiului, respectiv Biroul unic pentru investitori, am sesizat că politica pe care administrația PSD o are la nivelul Primăriei Sectorului 4 a generat o creștere substanțială a investițiilor, mai ales în domeniul imobiliar. În luna februarie 2016, numărul de solicitări pentru autorizații de construire era egal cu cel depus până la nivelul lunii iulie 2015. Pentru mine reprezintă un succes", a mărturisit Daniel Băluță.

Citește și: Sondaj în PSD. Rezultate fierbinți, dezvăluite de un candidat: Distanța față de PNL

Candidatul PSD la Primăria Sectorului 4 a continuat, precizând ce alte proiecte mai vechi ale sale a finalizat în această perioadă scurtă de timp: un adăpost de noapte pentru oameni străzii, un cămin pentru bătrâni, a inaugurat o sală de sport. Totodată, o importanță mărită s-a alocat și performanței la nivel școlar.

"Avem granturi pentru profesorii ai căror elevi au rezultate deosebite la concursuri școlare sau la olimpiade, dar și premieri substanțiale, cele mai mari la nivelul Bucureștiului, pentru elevii care au rezultate deosebite la olimpiade. Am acordat o atenție desoebită parsoanelor cu venituri extrem de mici. După cum ați văzut, de-a lungul ultimilor ani, PSD are o caracteristica el știe să ofere comunității, nu să ia așa cum se întâmplă în acest moment, dacă ne uităm la Guvernul Cioloș, așa cum s-a întâmplat în timpul guvernării Boc", a mai spus Daniel Băluță.

Daniel Băluță, atac la Răzvan Sava: Reprezentat al unei guvernari de tristă amintire

În cadrul aceluiași interviu, Daniel Băluță a transmis și un apel către votanții din Sectorul 4.

"Este un lucru pe care vreau să îl subliniez și să îndemn cetățenii să nu uite că dl Răzvan Sava, contracandidatul meu,  este un reprezentat al unei guvernări de tristă amintire, un om care îl asociem cu guvernarea Boc, cu PDL, cu o guvernare care nu a fost capabilă să ofere prosperitate cetățenilor României și, mai mult decât atât, prin acțiunile pe care dânsul le întreprinde, dovedește că nu are această capacitate, nu are o viziune pentru locuitorii Sectorului 4".

[citeste si]

Vezi declarațiile lui Daniel Băluță de la minutul 10:51

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel