Libertatea, tema ediţiei de anul acesta a Festivalului de Film şi Istorii Râşnov

"Libertatea" va fi tema celei de 11-a ediţii a Festivalului de Film şi Istorii Râşnov (FFIR), care propune, pe parcursul a zece zile, peste 100 de evenimente - de la spectacole şi proiecţii de filme, până la dezbateri -, la care sunt invitaţi artişti de marcă ai scenei româneşti, reprezentanţi ai mediului universitar şi ai celui diplomatic, potrivit unui comunicat al organizatorilor.

Ambasadorul Statelor Unite ale Americii în România, Hans Klemm, va participa, în cadrul FFIR, alături de David Saranga, ambasadorul Israelului în România, şi de astronautul Dumitru Prunariu, la o dezbatere care va marca împlinirea a 50 de ani de la momentul istoric al aselenizării. Panelul "50 de ani de la aselenizare - Tehnologie, Politică, Propagandă", sâmbătă, 20 iulie, în noul spaţiu FFIR amenajat în curtea Şcolii Gimnaziale "Peter Thal" Râşnov.

Aniversarea a 70 de ani de la înfiinţarea NATO vor fi marcaţi printr-o dezbatere care va avea loc şi la care sunt invitaţi, printre alţii, ataşatul militar al Ambasadei SUA în România, colonelul Scott A. Weston, şi şeful Direcţiei Informare şi Relaţii Publice a MApN, colonelul Constantin Spînu (miercuri, 24 iulie).

Aniversarea a 30 de ani de la căderea comunismului în Estul Europei va fi marcată prin panelurile "Decembrie '89", la care va participa directorul Teatrului Naţional din Bucureşti, actorul Ion Caramitru (sâmbătă, 20 iulie) şi "Libertate recâştigată - Libertăţi pierdute? Dezbatere după 30 de ani", la care va participa Andrew Noble, ambasadorul Marii Britanii în România (joi, 25 iulie).

Prefaţată de reprezentaţia spectacolului "HUOOOOO!!!" a trupei timişorene de teatru independent Auăleu, dezbaterea "We don't need no education?/!" se va bucura de participarea rectorului Universităţii din Bucureşti, Mircea Dumitru, şi a rectorului Universităţii de Vest din Timişoara, Marilen-Gabriel Pirtea.

Actriţa Oana Pellea va conferenţia despre libertate în Grădina Cetăţii Râşnov ( joi, 25 iulie), în timp ce actorul Vlad Ivanov va fi invitatul special al ultimelor două zile ale FFIR 2019 ( 27-28 iulie) când va participa la concertul "Broken Musicke" din Biserica Evanghelică din Râşnov şi la dezbaterea "Cinema şi libertate" şi va răspunde întrebărilor publicului în sesiuni de Q&A prilejuite de proiecţiile filmelor "4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile" şi "Apus / Sunset".

Un concert al trupei byron va avea loc vineri, 19 iulie, în Grădina Cetăţii Râşnov, urmat proiecţia filmelor "Leto /O vară rock'n'roll", în aer liber, şi "Milk" - în Cinematograful Amza Pellea.

Braşoveanul Alexandru Andrieş va susţine, în Grădina Cetăţii Râşnov, unul dintre cele mai aşteptate concerte ale FFIR 2019 ( 21 iulie) iar Ada Milea şi Sir Vali Blues Răcilă vor susţine "Experiment de Blues cu Alcool", un spectacol-concert pornind de la poemele lui Ion Mureşan (22 iulie).

Festivalul de Film şi Istorii Râşnov 2019 va găzdui şi o Şcoala de Vară la care vor participa 72 de studenţi şi 23 de liceeni din România şi Republica Moldova.

Festivalul de arte contemporane Icon Arts va organiza la Râşnov, în parteneriat cu FFIR 2019, un atelier de teatru-jazz coordonat de Oana Pellea şi de muzicianul Mircea Tiberian, al cărui cursanţi vor prezenta, pe scena din Grădina Cetăţii, în ultima seară a Festivalului de Film şi Istorii, un spectacol de teatru şi muzică în premieră absolută.

Competiţia FFIR 2019 propune 15 filme documentare din Spania, Irak, Franţa, Polonia, Bulgaria, Italia, Argentina şi România, care îşi vor disputa premiul juriului de profesionişti condus de cineastul francez Pierre-Henri Deleau, premiul juriului de 6 liceeni braşoveni şi cel al publicului.

Festivalul de Film şi Istorii Râşnov se desfăşoară în perioada 19-28 iulie. Este organizat de Primăria Râşnov, Asociaţia Râşnov Society şi Asociaţia Mioritics, cu sprijinul financiar al Centrului Naţional al Cinematografiei, Consiliului Judeţean Braşov, Freidrich Naumann Foundation, al Universităţii de Vest din Timişoara, Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) şi al Universităţii Transilvania Braşov.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel