Leonardo da Vinci ar fi prezis sfârșitul lumii. Secretul ar fi chiar în ”Cina cea de Taină”, spun specialiștii

Credit Foto: Leonardo da Vinci, CC BY-SA 4.0, via Wikimedia Commons
Credit Foto: Leonardo da Vinci, CC BY-SA 4.0, via Wikimedia Commons

Potrivit unui cercetător de la Vatican, Leonardo da Vinci ar fi ascuns data apocalipsei în opera sa de artă, ”Cina cea de Taină”.

Leonardo da Vinci, faimosul pictor din secolul al XV-lea, ar fi prezis sfârșitul lumii ascunzând indicii cu privire la data când se va întâmpla în pictura sa, Cina cea de Taină.

Cercetătoarea Sabrina Sforza Galitzia a spus că indiciile se găsesc în pictura murală Cina cea de Taină a lui Da Vinci. Fereastra centrală, sub formă de jumătate de lună, situată deasupra picturii lui Hristos cu discipolii săi înainte de crucificare conține un puzzle ”matematic și astrologic” pe care ea l-ar fi descifrat.

Apocalipsa

Potrivit IFL Science, Galizia susține că Leonardo Da Vinci a prevăzut sfârșitul lumii care se va concretiza într-un ”potop universal” și care va începe la 21 martie 4006 și se va încheia la 1 noiembrie, în același an.

Cercetătoarea Sforza Galitzia, care a studiat anterior manuscrisele lui Leonardo Da Vinci ca cercetător la Universitatea din California din Los Angeles, lucrează acum la arhivele Vaticanului.

În trecut Vaticanul a publicat studiul Ultima Cina a lui Leonardo la Vatican, în care a examinat o tapiserie a faimoasei picturi Cina cea de Taină, tapiserie realizată pentru Regele Ludovic al XIII-lea al Franței, pe baza designului lui da Vinci.

Cercetătoarea Sforza Galitzia a spus că lucrează la o continuare a cercetării Vaticanului prin care speră să explice ”codul” ascuns al lui Da Vinci, implicând semnele zodiacului și utilizarea de către acesta a celor 24 de litere ale alfabetului latin pentru a reprezenta cele 24 de ore ale zilei.

Cina cea de Taină, care măsoară 460 cm pe 880 cm, acoperă un întreg perete la Biserica Santa Maria delle Grazie din Milano. Da Vinci a început să lucreze la ea în 1495 și a terminat-o în 1498. 

Viziunile lui Leonardo da Vinci despre sfârșitul lumii

Spre sfârșitul vieții sale, totuși, Leonardo Da Vinci a arătat o atracție pentru evenimentele apocaliptice, desenând mai multe scene cataclismice într-o serie cunoscută sub numele de Visions of the End of the World

Scenele arată incendii care provin din cer și mări fierbinți, în timp ce notele însoțitoare discută despre apariția norilor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel