Legile Justiţiei: Ghena, şefa CSM: Nu e normal aşa

Mariana Ghena, şefa CSM, a declarat vineri, referitor la dezbaterile din Comisia parlamentară specială privind legile Justiţiei, că i-ar fi plăcut să audă că sunt însuşite propunerile CSM, care reprezintă esenţa opiniilor judecătorilor şi procurorilor.

În schimb, a afirmat ea, a văzut afirmaţii potrivit cărora sunt luate în considerare cele ale unei asociaţii a magistraţilor.

"De mai multe ori, într-o formă de percepţie publică exprimată sau relevată prin mijloacele media, am văzut afirmaţii de genul 'ne-am însuşit toate propunerile unei asociaţii a magistraţilor'. Mi-ar fi plăcut şi nu numai că mi-ar fi plăcut, dar era normal să auzim, noi toţi din sistemul judiciar, că sunt însuşite propunerile CSM, care reprezintă esenţa, chintesenţa propunerilor colegilor noştri - judecători şi procurori -, exprimate prin consultarea acestora la nivel de adunări generale', a răspuns Ghena la o întrebare legată de faptul că parlamentarii susţin că ţin cont de opinia CSM la dezbatere.

Şefa CSM a subliniat că membrii acelei asociaţii, 'indiferent câţi sunt - mulţi sau puţini', nu se pot disocia de sistemul judiciar, nu pot exprima alte opinii sau opinii disonante cu cele exprimate în majoritate, într-un mod consistent de colegii judecători şi procurori. Ea a spus că nu comentează atitudinea majorităţii parlamentare şi nici modul în care se desfăşoară dezbaterile, punctând doar că CSM şi-a desemnat reprezentanţi care exprimă punctul de vedere al Consiliului, conturat în urma consultării întregului sistem judiciar prin adunările generale care i-au inclus şi pe magistraţii asociaţiilor profesionale ai căror reprezentanţi sunt văzuţi în dezbateri.

Ea a admis că independenţa magistratului nu este un privilegiu.

"E adevărat că independenţa magistratului este aşa cum o înţelegem noi ca sistem judiciar şi fiecare magistrat în parte. Fiţi siguri - înţelegem că suntem independenţi, simţim acest lucru. Cel care nu simte sau care afirmă că nu simte că este independent la un anumit moment nu este magistrat", a spus preşedintele CSM.

[citeste si]

Întrebată dacă sunt oamenii îndreptăţiţi să fie îngrijoraţi că este afectată independenţa justiţiei prin modificări, şefa CSM a afirmat: 'Nu am să vă fac o declaraţie cu caracter diplomatic şi nici la nivel de bună percepţie publică. Am să vă spun doar că eu însămi cred în independenţa magistratului, cred în colegii mei magistraţi, cred în acest sistem judiciar, cred în onestitate, în puterea de implicare şi în corectitudinea colegilor mei. Categoric, ei sunt foarte siguri de faptul că de fiecare dintre ei depinde cât şi cum rămâne independent'

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel