Preşedintele Comisiei parlamentare speciale pentru legile Justiţiei, Florin Iordache, a declarat vineri că nu se vor relua discuţiile asupra procedurilor de numire şi revocare din funcţie a procurorului general şi procurorilor-şefi ai DNA şi DIICOT.
"Este o prevedere constituţională, noi o să le discutăm pe cele declarate neconstituţionale. Dacă sunt constituţionale, de ce să le modificăm?", a afirmat Iordache, potrivit Agerpres.
El a adăugat că, cel mai probabil, săptămâna viitoare comisia îşi va relua activitatea, imediat după ce apare motivarea Curţii Constituţionale privind decizia referitoare la modificările Legii 317/2004.
Iordache a declarat joi că se va ţine cont de decizia Curţii Constituţionale în ceea ce priveşte numirea preşedintelui şi a vicepreşedinţilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi că lucrurile stau diferit în ceea ce priveşte numirea şi revocarea procurorilor de rang înalt.
[citeste si]
"În decizia Curţii se spune că nu era neconstituţional ca preşedintele să fie scos din procedura de numire a procurorilor de rang înalt, mă refer la procurorul general şi la procurorii-şefi, astfel încât demersul trebuie început de la Ministerul Justiţiei, iar procedura de numire să se finalizeze la CSM, la secţia de procurori. Dar spune mai departe în motivare că nu este neconstituţional ceea ce am stabilit noi, i-am dat nişte prerogative preşedintelui mai mult decât trebuia, dar asta nu înseamnă că ceea ce am stabilit noi este neconstituţional. Când vom discuta la comisie, fără îndoială, vom asculta şi ne vom uita pe motivarea hotărârii CCR, dar vom ţine cont de toate cele trei motivări, pentru că trebuie să corelăm cele trei legi", a precizat el.
Comisia specială a decis la finalul anului trecut că procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prim-adjunctul şi adjunctul acestuia, procurorul-şef al DNA, adjuncţii acestuia, procurorii-şefi de secţie ai acestor Parchete, precum şi procurorul-şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi adjuncţii acestuia sunt numiţi de preşedintele României, la propunerea ministrului Justiţiei, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu