Accident provocat de animale, despăgubiri. Legea vânătorii, modificată

Sursa foto: ISU Olt
Sursa foto: ISU Olt

Şoferii care vor fi implicaţi în accidente produse pe drumurile publice în urma impactului cu animale sălbatice vor fi despăgubiţi de către stat sau de către administratorul drumului, în situaţia în care acesta nu a montat indicatoare prin care să avertizeze că în acea zonă şoseaua poate fi traversată de către urşi, cerbi, căprioare etc. 

În cadrul unei şedinţe de lucru desfăşurate joi la Alba Iulia de către Comisia de agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice a Camerei Deputaţilor, parlamentarii şi invitaţii prezenţi au discutat despre modificările care vor fi aduse Legii vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic. Printre propunerile prezentate s-a aflat şi cea privind despăgubirea proprietarilor autovehiculelor avariate pe un drum public în urma impactului cu un animal sălbatic. 

"În momentul în care circuli pe un drum public, că e naţional, judeţean sau comunal, şi se întâmplă un astfel de incident, cu un animal sălbatic, deţinătorul acelui drum public, dacă nu şi-a îndeplinit datoria de a avertiza că în acea zonă sunt frecvent parcurse sau traversate acele drumuri de animale sălbatice, atunci acel titular de drum va fi cel care plăti acea despăgubire. Dar dacă el pune acele mijloace de avertizare, atunci statul va fi cel care va plăti despăgubirea respectivă", a declarat ministrul Apelor şi Pădurilor, Ioan Deneş. 

O altă propunere dezbătută este cea prin care se va reglementa partea de despăgubiri pentru fermieri. "Pentru că, până acum, fermierii trebuiau să ia o serie de măsuri aproape imposibile de pază a culturilor şi dacă nu făceau dovada acestor măsuri nu primeau acele despăgubiri. (...) Nu puteau să păzească suprafeţele de teren agricol 24 de ore din 24. Prin aceste modificări, aceste măsuri de pază au fost eliminate", a spus ministrul Deneş. 

Prin modificările propuse, obligativitatea acestor măsuri de pază de către fermieri vor fi fost eliminate

"În primul rând, era foarte greu, aproape imposibil, ca, în realitate, proprietarul de teren agricol să îşi păzească culturile, pentru că era prins în lege că trebuie să aibă mijloace de alungare a animalelor sălbatice, că trebuie să fie mijloace de avertizare a acestora. Era aproape imposibil. Şi, practic, producătorul, proprietarul de teren agricol, fermierul, în majoritatea situaţiilor, rămânea cu paguba", a spus Deneş. 

Garda Forestieră va analiza dosarul privind despăgubirile

"Am spus că nu este normal ca acel dosar să mai vină la noi, la minister. Şi Garda, în calitate de reprezentant al autorităţii tutelare, face această verificare pe noile modificări ale legii şi dispune plata acestor despăgubiri. Adică, am eliminat încă o etapă, încă o treaptă de parcurgere şi de finalizare a acestui dosar. (...). Consider că, prin aceste modificări, dreptul pe care îl au fermierii de a fi despăgubiţi le va fi şi asigurat", a conchis ministrul Apelor şi Pădurilor. 

Cei prezenţi s-au arătat de acord ca în momentul în care apar daune, pagubele să fie plătite direct fermierilor de către stat, iar statul să se îndrepte apoi către concesionarul fondului de vânătoare dacă acesta nu şi-a îndeplinit atribuţiile pe care le are prin contractul de concesiune, pentru a plăti. Preşedintele Comisiei, deputatul Alexandru Stănescu, a precizat că peste două săptămâni va avea loc o şedinţă comună cu Comisia de mediu, iar legea va fi trimisă către plenul Camerei Deputaţilor pentru votul final. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel