Legea Referendumului, sesizare CCR. Data la care va fi discutată

CCR
CCR

Curtea Constituţională a României urmează să ia în discuţie pe 3 mai sesizarea privind proiectul de modificare a Legii referendumului.

USR anunţa pe 4 aprilie că, împreună cu PNL şi PMP, va sesiza, din nou, Curtea Constituţională cu privire la proiectul care modifică Legea referendumului. În opinia USR, PSD manipulează opinia publică şi foloseşte pretextul iniţiativei cetăţeneşti de modificare a Constituţiei pentru redefinirea familiei ca să adopte un proiect de lege care elimină din prerogativele preşedintelui României.

'Să fie foarte clar: PSD foloseşte pretextul iniţiativei cetăţenilor privind modificarea Constituţiei în chestiunea reglementării familiei pentru a modifica legea referendumului, care era o lege foarte corectă din punctul nostru de vedere, şi pentru a mai tăia din atribuţiile preşedintelui. Unul din mecanismele pe care de un an şi jumătate le serveşte PSD este acela de a slăbi toate celelalte instituţii în speranţa că prin Guvern şi Parlament se va putea merge spre modul de guvernare din Polonia şi Ungaria. Practic, este un atac la statul de drept folosindu-se chestiunea referendumului pentru familie', declara preşedintele USR, Dan Barna.

'Textul pe care l-a votat Senatul şi care a fost propus spre adoptare şi în Camera Deputaţilor este, aşa cum a remarcat şi preşedintele României, unul neclar şi elaborat defectuos. Este de neacceptat să votăm astfel de texte în Parlamentul României, pentru că ele vor fi folosite pentru toate referendumurile ce se vor organiza în viitor', a explicat şi deputatul USR Stelian Ion.

[citeste si]

La finalul anului trecut, PNL şi USR au mai sesizat Curtea Constituţională cu privire la acest proiect de lege care iniţial propunea ca data organizării unui referendum pentru revizuirea Constituţiei să fie stabilită de Guvern. Sesizarea a fost admisă cu unanimitate, iar proiectul s-a întors în Parlament pentru a fi pus în acord cu decizia CCR, după care trimis pentru promulgare către preşedinte, care a solicitat reexaminarea lui.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel