Legea Prevenirii: Website dedicat informării publice

Ministerul Finantelor
Ministerul Finantelor

Ministerul pentru Mediul de Afaceri începe dezvoltarea portalului dedicat informării publice pe Legea prevenirii.

Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat (MMACA) va începe dezvoltarea portalului dedicat informării publice, aceasta fiind următoarea etapă în aplicarea Legii prevenirii, care a fost adoptată în Parlamentul României şi promulgată de preşedintele României în data de 22 decembrie 2017.

Potrivit unui comunicat al ministerului de resort remis miercuri Agerpres, Legea prevenirii va intra în vigoare la 20 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României.

'Următoarea etapă în aplicarea Legii prevenirii este dezvoltarea, de către Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat a portalului dedicat informării publice, pe care autorităţile cu atribuţii de control, constatare şi sancţionare a contravenţiilor au obligaţia să elaboreze şi să difuzeze materiale documentare şi ghiduri. De asemenea, aceste autorităţi au obligaţia să aloce, pe pagina de internet proprie, secţiuni special dedicate informării publice, care vor cuprinde drepturile şi obligaţiile persoanelor care sunt supuse activităţilor de control, precum şi atribuţiile autorităţilor care constată contravenţiile şi aplică sancţiunile', se arată în comunicat.

Contravenţiile şi modelul planului de remediere care se anexează procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii, se stabilesc prin Hotărâre a Guvernului, care este iniţiată de MMACA. În această perioadă, instituţia lucrează, la proiectul de Hotărâre de Guvern, care va fi supus spre adoptare de către Executiv în termen de 15 zile de la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I a Legii prevenirii.

Potrivit sursei citate, contravenţiile care vor fi introduse în lege la propunerea experţilor din 17 ministere cu atribuţii de reglementare şi control sunt din domeniile fiscal, legislaţia muncii, agricultură, turism, ape şi păduri, protecţia mediului, comunicaţii, educaţie, protecţia consumatorului, administraţiei locale, afacerilor interne. Linia de demarcaţie a contravenţiilor care vor intra sub incidenţa legii şi acele fapte care nu vor putea beneficia de prevenire din cauza gradului de pericol ridicat pe care îl prezintă, va fi stabilită de fiecare minister în parte.

Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat este un integrator al propunerilor de contravenţii, construind mecanismul de funcţionare a prevenirii.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel