Legea pensiilor se schimbă. Cine sunt vizați

Pensionarii din sistemul public și cel militar care au dreptul și la o indemnizație valorând jumătate din pensie, ca urmare a apartenenței la uniuni de creatori, vor primi doar un singur astfel de beneficiu, chiar dacă au făcut parte din mai multe organizații.

În dezbatere  se află un proiect de norme al Ministerului Muncii pentru aplicarea Legii nr. 8/2006, modificată recent prin legea 83/2016 care, practic, creează cadrul legal ca pensionarii din sistemul public sau cel militar, al ordinii publice și securității, care sunt membri în uniunile jurnalistice, legal constituite și recunoscute ca persoane juridice de utilitate publică, să primească și o indemnizație lunară de 50% din pensie, informează profit.ro.

Legea 83/2016, aprobată în mai de Parlament, extinde acordarea indemnizației lunare pentru creatori și la pensionarii din sistemul militar, al ordinii publice și securității naționale, alături de cei din sistemul public.

Totodată, noua lege enumeră printre domeniile în care pot fi constituite uniunile de creatori și pe cel al jurnalisticii, pe lângă creație muzicală, interpretativă, cinematografică, literară, arhitecturală, teatrală și arte plastice.

[citeste si]

Proiectul de norme al Ministerului Muncii reglementează situațiile în care unii pensionari primesc ambele tipuri de pensii (în sistem public și militar) sau sunt membri ai mai multor uniuni de creatori.

Indemnizația care se acordă acestor categorii de persoane este de 50% din pensie dacă au fost membri cel puțin 5 ani în uniune. Normele stabilesc că se acordă o singură indemnizație lunară prevăzută de lege.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel