EXCLUSIV  Legea adopţiilor, mai simplă. Ana Măiţă: Sunt mulţi copii în sistem. Trebuie să îşi găsească familii, nu să stea în orfelinate

Ana Măiţă, preşedintele Asociaţiei Mame Pentru Mame, a vorbit în exclusivitate pentru DC NEWS despre schimbarea legii adopţiilor. 

Parlamentul a votat în unanimitate pentru modificarea legii adopţiilor, totul fiind acum în mâinile preşedintelui Klaus Iohannis, care trebuie să o promulge.

Astfel, una dintre cele mai importante modificări vizează faptul că un copil va putea fi declarat adoptabil fără a mai fi nevoie de acordul rudelor de până la gradul 4, ci doar de al părinților, iar rudele vor avea prioritate în procesul de adopție. Cei care își doresc să adopte trebuie să știe și că atestatul de familie adoptatoare va fi prelungit de la 2 la 5 ani, iar părinții biologici nu vor mai putea interveni asupra unei adopții deja efectuate de 6 luni. 

Ce mai trebuie modificat în lege. Apel pentru adopţiile internaţionale

"Este un lucru foarte bun, suntem pe direcţia cea bună. Mai este de lucru la problema asta, dar e foarte bine că s-a modificat aşa. Mai trebuie scurtat şi mai mult intervalul în care un copil devine adoptabil. S-a scurtat deja cu această lege, dar poate fi scurtat şi mai mult, mai ales în situaţiile sociale în care este evident că copilului nu îi este servit interesul superior. 

Trebuie deschise şi adopţiile internaţionale, pentru că sunt blocate din pricina unor mistificări şi mitologii urbane care s-au creat în România, că ne iau străinii copiii pentru transplant de organe şi alte orori. Sunt falsităţi! Adopţiile internaţionale trebuie deschise, sunt foarte mulţi copii în sistem şi trebuie să îşi găsească familii, nu să stea în orfelinate. 

S-a îmbunătăţit faptul că certificatul de conformitate pentru părinţii adoptivi are o valabilitate mai lungă, nu doar un an de zile. Procedura era mai lungă şi certificatul trebuia luat anual", a declarat Ana Măiţă în exclusivitate pentru DC NEWS.  

În prezent, aproximativ 50.000 de copii trăiesc în sistemul de protecție a copilului, conform datelor oficiale făcute publice de către Autoritatea pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, Copii și Adopții.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel