Lege importantă, discutată la CCR

Curtea Constituţională a României (CCR) discută miercuri sesizarea Guvernului privind proiectul de lege care modifică Statutul funcţionarilor publici. Executivul a sesizat, în luna iulie, CCR cu privire la proiectul de lege pentru modificarea Legii 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, adoptat de Parlament în iunie.

Potrivit unui comunicat al Guvernului, unul dintre amendamentele adoptate la acest proiect de lege vizează acordarea pentru personalul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici (ANFP), inclusiv demnitarii, a unui spor pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică de 50%, aplicat salariului de bază lunar, care face parte din acesta şi care constituie bază de calcul pentru sporuri şi alte drepturi care se acordă în raport cu salariul de bază ceea ce ar constitui 'un drept salarial nou', cu un impact bugetar de circa 1,89 milioane de lei.

'Introducerea unei astfel de reglementări are şi o componentă discriminatorie faţă de personalul celorlalte instituţii şi autorităţi publice şi poate crea premisele unor solicitări similare din partea acestora, precum şi acţiuni în instanţă din partea funcţionarilor publici, pentru acordarea acestui spor. În acest sens, potrivit calculelor Executivului, acordarea unui astfel de spor pentru întreg personalul încadrat în funcţii publice ar genera un impact bugetar suplimentar de 3,4 miliarde de lei, anual', preciza sursa citată.

De asemenea, Guvernul a considerat nejustificată necesitatea acordării unei astfel de majorări salariale pentru întreg personalul ANFP, în condiţiile în care nu este definită activitatea specifică ce presupune acordarea unor drepturi salariale suplimentare. În plus, în modificările adoptate de Parlament nu se indică sursa de finanţare iar, potrivit articolului 138, alineatul 5 din Constituţie, nicio cheltuială bugetară nu poate fi aprobată fără stabilirea sursei de finanţare, indica Executivul, care preciza că există riscul ca impactul suplimentar generat de aplicarea acestei măsuri să nu poată fi acoperit din bugetul aprobat pentru 2016.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel