Le Pen - Macron, concluzia tristă a presei din Franța după dezbaterea pentru prezidențiale

Alegeri în Franța, Macron vs Le Pen. Bogdan Chirieac: Vorba românească care se aplică și francezilor
Alegeri în Franța, Macron vs Le Pen. Bogdan Chirieac: Vorba românească care se aplică și francezilor

Jurnalistul şi analistul Alexandre Devecchio, de la Le Figaro, a tras concluzia după dezbaterea dintre Le Pen și Macron.

Alexandre Devecchio, autor al unei cărţi despre populism, a spus că, miercuri seară, la dezbatere, a văzut „moartea politicii”. El a mai zis că „Emmanuel Macron a dat dovadă, încă o dată, de o superioritate evidentă în controlul problemelor economice, de dorința de a-și destabiliza concurentul, mai ales în subiectul cu Rusia. Marine Le Pen a reușit să mențină un nivel tehnic și retoric net superior dezbaterii ei anterioare. Totuși, ea nu a reușit niciodată să impună o dominație evidentă, să inverseze impresia colectivă de legitimitate dobândită și persistentă a lui Emmanuel Macron, să răspundă atacurilor repetate ale șefului statului. El și-a asumat riscul să fie profesor, ea și-a riscat să fie o elevă bună”.

De asemenea, jurnalista Le Figaro Judith Waintraub a spus că „Marine Le Pen a fost în defensivă și Emmanuel Macron în ofensivă”.

„Acum cinci ani, a fost o parodie democratică (...) de data aceasta a avut loc dezbaterea ideilor”, a zis, la rândul său, jurnalistul Luc Bourrianne în L'Est Républicain.

Marea dezbatere dintre Le Pen și Macron

Cei doi finalişti ai alegerilor prezidenţiale din Franţa, Emmanuel Macron şi Marine Le Pen, şi-au început miercuri seara dezbaterea televizată, punctul culminant al campaniei pentru turul doi, confruntându-se pe problema puterii de cumpărare, cea mai importantă preocupare a francezilor, transmite AFP.

"V-am auzit bucurându-vă împreună cu guvernul că aţi crescut puterea de cumpărare a francezilor, dar eu am văzut doar francezi care îmi spun că nu mai reuşesc, că nu mai sunt în stare să o scoată la capăt la sfârşitul lunii", a criticat Marine Le Pen, după care l-a ironizat pe "Mozart al finanţelor" pentru "bilanţul economic care este foarte prost" şi pentru "un bilanţ social care încă şi mai prost".

Pe subiectul puterii de cumpărare, cei doi candidaţi şi-au aruncat unul altuia multe vorbe într-un schimb cu caracter destul de tehnic, exprimându-şi dezacordul cu privire la efectele măsurilor pe care fiecare le propune.

Cei doi candidaţi şi-au ocupat locurile pe platoul de filmare ale TF1 şi France 2 pentru a discuta, timp de două ore şi jumătate, pe mai multe teme: puterea de cumpărare, securitate, tineret, politică internaţională, competitivitate, mediu, model social şi guvernare în încercarea de a convinge milioanele de alegători care încă ezită.

"O altă alegere este posibilă, bazată pe respect, bazată pe bun simţ", a declarat candidata de extremă dreapta la începutul dezbaterii."Dacă poporul francez îmi face onoarea de a-mi acorda încrederea sa duminică voi fi mai ales preşedinta valorii muncii de zi cu zi, a puterii de cumpărare, a şcolii".

"Am trecut împreună printr-o perioadă atât de dificilă de crize fără precedent", a declarat preşedintele în funcţie."Am trecut prin această perioadă în fruntea ţării noastre încercând să iau deciziile corecte şi vreau să continui să o fac pentru că eu cred în primul rând că trebuie şi că putem să facem ca ţara noastră să fie mai independentă şi mai puternică prin economie, prin muncă, prin cercetare, inovare, prin cultura sa".

Acest duel este reeditarea celui din 2017, iar unii dintre alegătorii de stânga, în special cei care l-au votat pe candidatul stângii radicale Jean-Luc Mélenchon, ieşit pe locul al treilea în primul tur, sunt neîncrezători sau tentaţi să se abţină de la a merge la vot.

De obicei, dezbaterea prezidenţială nu perturbă dinamica intenţiilor de vot. Dar de această dată ea ar putea remobiliza anumite părţi din electorat şi "deplasa mai multe voturi decât s-a observat de la începutul celei de-a cincea republici" în 1958, estimează Brice Teinturier, director general adjunct al institutului de sondare a opiniei publice Ipsos.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel