Laura Codruța Kovesi nu susține propunerea Ministerului Public referitoare la includerea Procurorului General al Parchetului de pe langa ICCJ în rândul membrilor CSAT.
"Având în vedere faptul că am deţinut şase ani funcţia de procuror general, aş putea să vă spun că nu cred că este vital pentru sistemul de procuratură ca procurorul general să facă parte din CSAT.
În calitate de procuror general, am fost invitată de foarte multe ori la şedinţele CSAT-ului, atunci când s-au luat diverse decizii care puteau influenţa activitatea procurorilor. Ca un mic exemplu, atunci când s-a decis că evaziunea fiscală şi corupţia sunt ameninţări la siguranţa naţională şi s-au instituit acele grupuri de lucru inter-operative între mai multe instituţii, s-a luat o decizie în CSAT şi am fost invitată la acea şedinţă. Nu cred că procurorul general trebuie să facă parte din CSAT. Există ministrul Justiţiei în CSAT care poate să dea, dacă sunt necesare, anumite lămuriri sau anumite avize de legalitate. Cred că procurorul general poate fi invitat oricând la şedinţele CSAT şi nu cred că, în principal pentru sistemul de procuratură, aceasta este o problemă esenţială, care să ţină de eficienţa sau de calitatea activităţii procurorilor.
Sunt convinsă că procurorii au foarte multe alte probleme în activitate de care procurorul general trebuie să se preocupe. Este opinia mea, aşteptăm să vină noul procuror general ca să vedem dacă are aceeaşi opinie sau o alta", a declarat șefa DNA Kovesi într-un interviu pentru Agerpres.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu