Laura Codruța Kovesi demontează mitul colaborării DNA-SRI

Procurorul-șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, a declarat joi seară că doar 0,55% dintre dosarele înregistrate la DNA anul acesta au fost deschise ca urmare a sesizărilor venite de la SRI.

„În ceea ce privește percepția că ne bazăm foarte mult pe SRI, sper să-i dezamăgesc pe cei ce susțin acest lucru și nu că așa vreau eu, ci pentru că așa ne arată statistica. Din 4.200 de dosare înregistrate la DNA, 24 de dosare au fost deschise în acest an ca urmare a sesizărilor venite de la SRI”, a spus Laura Codruța Kovesi, la Digi24.

„204 dosare au fost deschise ca urmare a sesizărilor venite de la structurile de informații și celelalte structuri ale MAI. Deci, de zece ori mai mult am primit de la MAI decât am primit de la SRI. Pe ce ne bazăm? Ne bazăm pe cetățeni. Peste 87 la sută din dosarele deschise în DNA în acest an sunt ca urmare a sesizărilor venite de la persoane fizice și juridice. Nu în ultimul rând, ne bazăm pe instituții ale statului care au atribuții de control. Sunt în jur de 500 de dosare care au fost deschise ca urmare a sesizărilor venite de la diverse instituții care au atribuții de control: ANAF, Oficiul de Combatere a Spălării Banilor, Curtea de Conturi. Deci, dacă un procent de 0,55% este mare, atunci putem să spunem că această percepție (că DNA s-ar baza pe sesizările venite din partea SRI, n.r.) este corectă. Dar categoric nu este”, a ținut să precizeze procurorul-șef al DNA.

Citește și: Kovesi îi dă o veste bună lui Ponta: ”Procurorii nu mai pot …”

Ea a explicat că DNA lucrează cu SRI din cauza lipsei de resurse, precizând că, dacă ar primi fonduri suficiente din partea Guvernului, Direcția Națională Anticorupție ar renunța la colaborarea cu Serviciul Român de Informații.

„Colaborarea cu SRI mai vizează și alte aspecte. Spre exemplu, activitățile de filaj. Noi nu avem suficient personal pentru a desfășura această activitate, care presupune o resursă umană numeroasă și resurse materiale. Dacă, mâine, Guvernul României ne alocă suficiente fonduri pentru a avea resurse materiale și umane, desigur, nu o să mai lucrăm cu SRI. Mai desfășurăm acest tip de activități și cu serviciul de informații al MAI”, a continuat Laura Codruța Kovesi.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel