„Atmosfera socială în România e calmă, momentan”, a spus Laura Chiriac, făcând referire și la situația din Franța.
„Franța este mereu surprinzătoare și asta e frumusețea ei. Nu o ascund, am crescut în această cultură și rămân îndrăgostită de această țară cu toate defectele ei. Cine s-ar fi gândit că, la scurt timp după ce Macron a fost reales președinte, va fi atacat cu roșii? Cine ar fi crezut că, la câteva zile de la victoria lui, urmează să fie atacat? Sigur că urmează și alegerile legislative”, a spus Laura Chiriac în cadrul unui interviu acordat DCNews.
Discuția s-a îndreptat și spre situația din România. „Trebuie să recunoaștem, totuși, că atmosfera socială în România este una calmă și echilibrată în momentul acesta, în raport cu ceea ce se întâmplă.”
„Încă de la început, am adresat următoarea întrebare: Va reuși Uniunea Europeană să păstreze un punct de vedere comun în fața acestui război? Chestiunile economice sunt cele care bagă zâzanie. Povestea cu prețul gazului... am văzut că sunt companii care sunt gata să plătească gazul în ruble”, a mai zis Laura Chiriac.
Prezentă în studiourile DC News TV, Laura Chiriac a fost întrebată și dacă își mai amintește cum a decurs primul breaking news.
„Murise Benazir Bhutto, a cărei figură mi-o aminteam din jurnalele de dinainte de 1989. (...) Eram în emisie la Realitatea, cu un producător tânăr, un copil, care ulterior s-a dovedit dornic să învețe meserie și s-a transformat într-un producător foarte bun. Mi-a zis în cască că a murit Menamir Mino (n.r. - pronunție greșită a numelor Benazir Bhutto)”, a Laura Chiriac, amintindu-și amuzată de primul ei breaking news.
„Am intrat cât am putut de repede pe site-urile pe care le aveam atunci la dispoziție. Am un prieten foarte bun care lucrează la agenția France Press, la sediul central de la Paris. I-am dat un mesaj pe Yahoo Messenger lui Călin Neacșu care mi-a confirmat informația și mi-a livrat în timp real toate datele și backgroundul de care aveam nevoie”, a povestit Laura Chiriac.
„Am ținut un breaking news de aproape jumătate de oră. După ce am ieșit și am coborât de pe scaunul pupitrului de știri și am coborânt în redacția de la Realitatea, colegii se uitau și nu înțelegeau cum a fost posibil să țin singură acel breaking news, pe care recunosc că nu-l ținusem singură, ci cu ajutorul colegilor care lucrau la agenția internațională”, a conchis jurnalista.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News