La Sibiu, jumătate din pensionarii pe caz de boală suferă de astm bronşic

[] []

28 noi 2011 / 13:16
Salveaza PDF Comentarii
pensionari sibiu
pensionari sibiu

95% din pensionarii pe bază de handicap verificaţi de autorităţile centrale la Sibiu au primit certificatele de persoană cu handicap nelegal, informează Turnul Sfatului.

Autor: Adi Stroescu

pensionari sibiuÎn judeţul Sibiu există peste 2.100 de pensionari care au beneficiat de reducerea stadiului de cotizare invocând statutul de persoană cu handicap – jumătate din aceştia susţin că au astm bronşic. Iar pentru ca haosul să fie unul complet, controalele au descoperit că există sibieni care deţin certificate de handicap fără ca Direcţia de asistenţă socială să aibă vreo urmă de evidenţă a acestora.

Cu fiecare control efectuat de autorităţile centrale la Sibiu, imaginea corupţiei care a cuprins Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului (DGAPSC) Sibiu devine una tot mai amplă. Cel mai recent control efectuat de o echipă mixtă din cadrul Ministerului Muncii a verificat două situaţii. În primul caz a fost analizată situaţia dosarelor de pensie întocmite către sibienii care au invocat avantajele legale oferite persoanelor cu handicap şi au beneficiat astfel de deducerea stagiului de cotizare şi a vârstei standard de pensionare. Un al doilea lot de dosare verificate a fost al persoanelor cu handicap din Moşna şi Dumbrăveni. Fraudă a fost cuvântul de ordine şi la concluziile noului control.

Unul din doi pensionari cu handicap au astm bronşic

De ”inflaţia” certificatelor emise pe baza astmului bronşic s-au folosit şi cel puţin câteva sute de sibieni, au descoperit organele de control. Acestea au descoperit că din cele 2115 persoane pensionate în baza Legii 19/2000 deţinătoare de certificat de handicap, nu mai puţin de 989 sunt ”încadrate în grad de handicap din cauza unei singure afecţiuni, astm bronşic”. Din cei peste 2.100 de pensionari, inspectorii de control au selectat 1.121, între care se regăsesc şi toţi cei care susţineau că au handicap ca urmare a astmului bronşic. Au fost convocate la control 621 de persoane, din care s-au prezentat la evaluare doar 205 persoane. Pentru restul, în lipsă, au fost verificate doar dosarele. Din cei 205 care s-au prezentat în faţa comisiei, erau încadrate corect în grad de handicap doar zece persoane, adică doar cinci la sută. ”S-a constatat că un număr de 195 de persoane (95%) erau

încadrate nelegal”, au descoperit inspectorii de control. 90% nu sufereau deloc de această boală, iar pentru cinci procente ”nu exista un debut precoce al afecţiunii medicale respiratorii, aşa cum prevedeau condiţiile medicale de încadrare în handicap”, se arată în raportul recent întocmit de comisia mixtă de control a Ministerului Muncii.

Zona Mediaş îşi păstrează reputaţia. Proasta reputaţie

La controalele anterioare a fost creată imaginea potrivit căreia în zona Mediaş falsele certificate de handicap au fost emise de aceiaşi doctori şi pentru aceeaşi închipuită boală – retard mental. Imaginea este menţinută şi de rezultatele ultimului control, în cadrul căruia au fost verificate 147 de persoane care deţin certificate de persoană cu handicap – 114 din Moşna şi 33 din Dumbrăveni. ”În localitatea Moşna, dintre cele 114 persoane evaluate, 90 nu s-au încadrat. Dintre aceste 90 de persoane, 77 erau încadrate pentru o singură afecţiune medicală, retard mental, reprezentând un procent de 85,5%. Doar 24 de persoane erau încadrate legal”, au concluzionat inspectorii de control. Procentul fraudei se păstrează şi la Dumbrăveni. ”Au fost evaluate 33 de persoane, dintre care 28 nu erau încadrabili, toţi având aceeaşi afecţiune –astm bronşic”.

”Na certificat, să ai la pensie”

Cam astfel poate fi sintetizată activitatea comisiilor pentru eliberarea certificatelor de handicap, dacă luăm în considerare raportul întocmit în urma recentului control. ”Pentru o parte din persoane nu au fost identificate dosarele medicale în baza cărora s-au obţinut certificatele, documentele acestea nefiind niciodată luate în evidenţa DGASPC Sibiu, fiind doar transmise beneficiarilor, pentru a fi instrumentate în dosarele acestora de pensionare”, concluzionează organele de control. Cu alte cuvinte, în perioada 2005 – 2010, pentru că ”s-a putut”, mii de sibieni au obţinut certificat de handicap pentru a primii sumele de bani acordate pentru astfel de afecţiuni. Pe de altă parte, cel puţin de ordinul sutelor au fost cei care au obţinut certificate doar pentru a reuşi să devină pensionari mai devreme. Potrivit legilor în vigoare, cei cu handicap grav pot beneficia de o deducere a vârstei de pesionare cu 15 ani, precum şi de deducere a stagiului de cotizare.

Inspectorii au identificat acest tip de pensionari sibieni cercetând arhiva Casei de pensii Sibiu, cu ajutorul poliţiştilor de la Serviciul de investigare a fraudelor.

Anevoiasa muncă

Dincolo de verificarea modului în care angajaţii şi serviciile din cadrul DGASPC Sibiu reuşesc să îşi îndeplinească atribuţiile de serviciu, ultimul control venit de la Bucureşti a analizat şi gradul de îndeplinire a recomandărilor făcute în cadrul primului control, din august 2011. O parte din măsuri au fost deja implementate. Cum ar fi verificarea celor 527 de persoane, aflate pe lista trimisă de Comisia superioară de evaluare. Din acestea, 110 nu s-au prezentat la reevaluare. În urma verificărilor efectuate la nivel local, 285 de persoane din cele 527 nu vor mai primi drepturile de prestaţii sociale, iar alte 81 de persoane urmează să fie suspendate din plată de la 1 decembrie. Alte 59 de persoane au reevaluate, având certiticate de handicap, iar din acestea 31 nu se încadrau la niciun grad de handicap. Restul de 102 persoane din cele 527 au fost încadrate la ”alte categorii”. Din aceştia, 49 au rămas în plată fără a li se schimba gradul, iar 35 nu sunt în baza de date a DGASPC.

Dincolo de astfel de date, raportul ultimului control indică şi o sumedenie de proceduri care trebuie implementate sau respectate la diferite niveluri din cadrul DGASPC. Verificările vor continua – în judeţul Sibiu există 20.239 de persoane care deţin un certificat de handicap.

Citeşte şi:

Peste 6. 000 de certificate de handicap acordate în ultimii şase ani la Sibiu

Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2020 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.23