Nu se dau salarii de Paști. Scrisoare de protest pentru Iohannis

foto: CFR Călători / @CFRCalatori.ro
foto: CFR Călători / @CFRCalatori.ro

Mecanicii de locomotivă ies în stradă, pichetând Ministerul Transporturilor și, posibil, președinția. Dacă situația nu se rezolvă, se poate ajunge la grevă generală pe calea ferată.

Federaţia Mecanicilor de Locomotivă din România susține că firma de stat CFR Marfă este 'o societate împinsă spre faliment din cauza deciziilor aberante ale gestionarului infrastructurii feroviare - CFR SA - şi a lipsei de reacţie a conducerii Ministerului Transporturilor'.

În acest context, FML anunţă posibile acţiuni de protest din cauza 'situaţiei delicate în care se află CFR Marfă', a stării infrastructurii feroviare, dar şi a salarizării personalului, în condiţiile în care circa 7.500 de angajaţi ai companiei sunt în pericol de a nu-şi încasa salariile în perioada sărbătorilor pascale. 'La ora actuală, o consider o bombă socială pe care nu văd cum o va gestiona Guvernul României, în situaţia în care pe 30 (martie - n. r.) este posibil ca 7.500 de salariaţi să nu îşi mai poată lua salariile din cauza acţiunilor iresponsabile care au fost întreprinse în ultima perioadă. Vă daţi seama că vin sărbătorile, iar salariaţii ceferişti nu au alte venituri decât salariul de ceferist şi gândiţi-vă: e Vinerea Floriilor Mari şi după aia urmează Paştele, fără salariu, pentru 7.500 de familii. Eu vreau să atrag atenţia şi să solicit ca toţi factorii de decizie şi toate instituţiile statului să intervină în această mizerie - pentru că până la urmă eu o consider o mizerie. Pentru mai mult de jumătate dintre cei 7.500 (de salariaţi - n. r.) e probabil singurul venit în familie. E o tragedie', a declarat, miercuri, pentru AGERPRES, preşedintele FML, Iulică Măntescu. Potrivit lui Măntescu, joi se va decide un plan de acţiuni care vizează pichetarea Ministerului Transporturilor şi organizarea unui marş către Guvern. 'Voi prezenta situaţia delicată în care se află CFR Marfă, după care va fi urmat de un comunicat privitor la programul de acţiuni; va urma un program de acţiuni pe care îl vom desfăşura, urmând ca de mâine, la prânz, să stabilim o acţiune comună şi cu colegii din celelalte federaţii care vor să vină alături de noi. Acţiunile vor fi de la pichetarea Ministerului Transporturilor, miting cu marş la Palatul Victoria, depuneri de memorii', a precizat sindicalistul. CFR Marfă datorează CFR SA 835,852 milioane de lei, soldul restant fiind de 819,953 milioane de lei. Din datoria totală, CFR SA deţine titluri executorii în cuantum de 650,555 milioane de lei, din care 371,564 milioane de lei se află deja în procedură de executare silită. 'Trebuie subliniat şi faptul că acumularea datoriei către CFR SA este în mare parte consecinţa neplăţii de către o serie de societăţi cu capital de stat a serviciilor prestate de CFR Marfă, nivelul actual al creanţelor operatorului naţional fiind de circa 350.000.000 de lei. Deşi au avut loc o întâlniri între conducerile celor două societăţi începând cu data de 5 martie 2018, până la ora actuală nu s-a reuşit să se găsească o soluţie agreată de comun acord, opiniile expuse fiind chiar divergente şi neconstructive pentru ambele părţi', se arată într-o scrisoare adresată de FML Preşedinţiei. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel