La ce se poate aștepta Cristian Cioacă de la noul Cod penal

Cristian Cioacă poate fi un om norocos din cauza Codului penai intrat în vigoare de la 1 februarie. Cioacă poate beneficia de arestul la domiciliu, adică 24 de ore din 24 și le va petrece în apartamentul în care a locuit împreună cu  Elodia Ghinescu, fără a putea părăsi locuința. De asemenea, avocata poate cere eliberarea pe cauțiune sau sub control judiciar. 

Cristian Cioacă  poate beneficia de avantajele oferite de noul Cod penal. Acesta poate solicita înlocuirea arestului preventiv, având trei posibilități:

- arestul la domiciliu, ceea ce înseamnă că acesta va fi nevoit să poarte un dispozitiv electronic și să anunțe de fiecare dată când iese din casă;

- eliberarea sub control judiciar, fapt ce înseamnă că are interdicția de a părăsi localitatea sau țara;

- eliberarea pe cauțiune;

Avocata lui Cioacă, Maria Vasii a declarat la RTV că în ceea ce privește arestul la domiciliu, acest lucru nu este posibil din cauza condițiilor restrictive impuse de instanță. În ceea ce privește controlul judiciar, pentru Cioacă  ar fi o soluție. Varianta cauțiunii nu poate fi luată în calcul din cauza imposibilității de a plăti o eventuală sumă în urma unei negocieri pe această temă, a mai afirmat avocata lui Cioacă

De asemenea, noul Cod penal i-ar putea aduce lui Cristian Cioacă ani în plus la pedeapsă. Fostul poliţist ar putea primi mai mulţi ani de puşcărie. Mai mult, el ar putea începe executarea pedepsei mai devreme, în cazul în care Curtea de Apel din Piteşti hotărăşte asta.

Iniţial, Cioacă a fost condamnat la 22 de ani de ani de închisoare de Tribunalul Argeş. Cu toate acestea, decizia a fost atacată cu apel. Conform noului Cod Penal, viitoarea decizie va fi definitivă şi executorie, deoarece recursul devine o cale de atac excepţională. Astfel, fostul poliţist ar putea petrece mai mulţi ani după gratii. Conform modificărilor, omorul săvârşit în anumite condiţii se pedepseşte cu până la 25 de ani, iar dacă fapta este săvârşită asupra unui membru al familiei, pedeapsa se majorează cu o pătrime. În acest mod, pedeapsa lui Cioacă ar putea depăşi 30 de ani de închisoare.

   

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel