La 97 de ani, un politician își dorește din nou să ajungă în Parlament. Ce șanse are?

Sursă foto: Unsplash (Joakim Honkasalo)
Sursă foto: Unsplash (Joakim Honkasalo)

Un politician în vârstă de 97 de ani dorește să ocupe din nou un fotoliu în Parlament. 

Fostul lider al Malaeziei, în vârstă de 97 de ani, Mahathir Mohamad, urmează să candideze pentru parlament la alegerile generale care se pregătesc în țară, dar rămâne rezervat cu privire la posibilitatea de a fi prim-ministru pentru a treia oară. Mahathir, care a fost internat la începutul acestui an cu o afecțiune cardiacă, a declarat marți că își va apăra locul reprezentativ din  Langkawi, o destinație turistică populară. Dar el a spus că alianța pe care o reprezintă, Gerakan Tanah Air (GTA) sau Mișcarea Patriei, nu a decis cine va fi prim-ministru dacă va câștiga alegerile, așteptate în noiembrie, scrie CNN.

„Noi (alianța) am luat o decizie. În Langkawi, candidatul va fi doctorul Mahathir Mohamad, nu în poziția de candidat pentru viitorul prim-ministru, ci doar pentru cea de deputat. Nu am decis cine va fi prim-ministru, deoarece candidatul pentru acest post este relevant doar dacă câștigăm”, a transmis partidul într-o conferință de presă.

A ocupat fotoliul de premier de două ori

Mahathir, care a fost externat de la spital luna trecută după ce s-a îmbolnăvit de Covid-19, a mai fost prim-ministru al Malaeziei de două ori înainte, primul său mandat durând 22 de ani până în 2003. A ieșit de la pensie în 2018 pentru a conduce coaliția sa de atunci – Pakatan Harapan sau Hope Alliance – care a câștigat cu o victorie șoc a alegerilor și a revenit la putere la vârsta de 92 de ani.

Acea victorie l-a vizut pe fostul protejat al lui Mahathir, Najib Razak, care a fost alungat din funcție și a pus capăt la șase decenii de guvernare de către partidul United Malays National Organization sau UMNO. Mahathir a spus că a fost rugat să acționeze după ce Najib a fost implicat în scandalul financiar de miliarde de dolari din jurul fondului de investiții de stat 1Malaysia Development Berhad (1MDB).

De atunci, Najib a fost condamnat la 12 ani de închisoare pentru spălare de bani, abuz de putere și alte acuzații legate de scandal, dar rămâne o forță politică pe fondul speculațiilor că ar putea primi o grațiere regală.

Nancy Pelosi: Da, a meritat să merg în Taiwan

Președintele Camerei Reprezentanților din SUA, Nancy Pelosi, marți (9 august) nu și-a exprimat regretul cu privire la vizitarea Taiwanului într-un interviu acordat MSNBC.

„Da, a meritat”, a spus Pelosi. Ea a spus că delegația ei a mers „cu smerenie” să înțeleagă punctul de vedere al Taiwanului pe fondul tensiunilor tot mai mari din strâmtoare și să discute despre continuarea cooperării în domeniul securității globale.

Comentând exercițiile militare ale Chinei după vizita ei, Pelosi a spus că au făcut „ceea ce fac de obicei”. Ea a subliniat că „Republica Populară Chineză nu va avea voie să izoleze Taiwanul”.

Pelosi a mai spus că liderul chinez Xi Jinping (習近平) se comportă „ca un bătăuş speriat”, după care a adăugat că este nesigur și „într-un loc fragil”, probabil din cauza faptului că se confruntă cu provocări economice interne.

Președintele Camerei Reprezentanților a spus, de asemenea, că nu a înțeles de ce călătoria ei a fost atât de controversată, în timp ce o delegație anterioară a senatului nu a primit atât de multe obiecții din partea Chinei.

„A fost o vizită bipartidă, inclusiv președintele Comitetului pentru Relații Externe – nimeni nu a spus un cuvânt”, a spus ea. Citește mai multe AICI

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel