L-au calificat pe Joe Biden drept ”corupt”. Demisie și tensiuni în guvernul din Estonia

Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

Sunt tensiuni în guvernul eston după ce doi miniştri l-au calificat pe Joe Biden drept ''corupt''.

Ministrul eston de interne, Mart Helme, şi-a anunţat luni demisia după ce în ziua precedentă el şi fiul său Martin Helme, care este ministru de finanţe, au spus că Joe Biden este un politician corupt care devine preşedinte al SUA în urma unor alegeri fraudate, declaraţii catalogate de şeful statului, Kersti Kaljulaid, drept un atac împotriva democraţiei şi securităţii Estoniei, relatează agenţiile DPA şi EFE, scrie Agerpres. 

Vorbind duminică la o emisiune radiofonică, Mart Helme, membru al formaţiunii de extremă dreaptă Partidul Popular Conservator al Estoniei (EKRE), a susţinut că Joe Biden a obţinut victoria la alegerile prezidenţiale americane cu ajutorul serviciilor secrete şi l-a catalogat pe acesta şi pe fiul lui, Hunter Biden, ca fiind personaje corupte. El a reluat astfel acuzaţiile preşedintelui Donald Trump despre aceste alegeri şi dezvăluirile legate de afaceri în care a fost implicat Hunter Biden în Ucraina şi a căror investigare de către un procuror ucrainean ar fi fost oprite în urma intervenţiilor lui Joe Biden pe vremea când acesta era vicepreşedinte al SUA.

Alegerile ar fi fost ”fraudate”



La rândul său, Martin Helme, fiul lui Mart Helme şi de asemenea ministru de finanţe şi preşedinte al partidului EKRE, a spus la aceeaşi emisiune că în urma alegerilor fraudate din SUA nu mai are sens să vorbim despre democraţie sau stat de drept în SUA.

La scurt timp după aceste declaraţii, preşedintele eston Kersti Kaljulaid a catalogat afirmaţiile celor doi drept un atac împotriva democraţiei şi securităţii Estoniei, ţară baltică membră a UE şi NATO şi aflată la graniţa cu Rusia. Cuvintele unui politician au greutate, iar astăzi doi miniştri ai Republicii Estonia au decis să folosească greutatea cuvintelor lor pentru a-l ataca pe principalul nostru aliat, a mai transmis şeful statului eston.

Şi premierul conservator eston Juri Ratas a descris comentariile făcute la acea emisiune radiofonică drept absurde şi inadecvate.

În urma tensiunilor apărute în interiorul coaliţiei guvernamentale după acele declaraţii, ministrul Mart Helme a anunţat luni că părăseşte executivul pentru a salva coaliţia de guvernare, dar a insistat că în opinia sa nu a făcut nimic de natură să aducă prejudicii ţării sale şi doar a repetat ceea ce deja a spus presa liberă din SUA.

A demisionat 



După minciunile şi calomniile presei estone, am decis aseară să demisionez. M-am săturat. Ieri nu am spus nimic ce ar putea pune în pericol securitatea Estoniei. Nu am spus nimic ce să nu fi fost deja spus de presa din SUA, de presa liberă din SUA, a explicat Helme la o conferinţă de presă.

Nu vor putea să mă facă să tac, nimeni nu mă poate face să tac. Nici prim-ministrul, nici preşedintele şi nici ziariştii nu mă vor putea face să tac, a adăugat el. Odată cu părăsirea guvernului, Mart Helme îşi va prelua din nou mandatul de parlamentar. În Estonia membrii executivului nu pot cumula şi funcţia de parlamentar.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel