Kremlinul lansează manevre surpriză ale Flotei sale din Pacific

Rusia şi-a plasat vineri Flota din Pacific în stare de alertă maximă de luptă în vederea unor exerciţii menite să îi sporească capacitatea de respingere a unei agresiuni, conform unui anunţ al ministrului rus al apărării, Serghei Şoigu, exerciţii ce intervin într-un context de apropiere a Moscovei de Beijing şi de tensiuni cu Occidentul, relatează EFE şi AFP.

 

"Astăzi, la ora 09:00 (ora Vladivostokului, 23:00 GMT joi), întreaga Flotă din Pacific a fost pusă în stare de alertă maximă de luptă", la ordinul preşedintelui Vladimir Putin, a declarat Şoigu în cursul unei reuniuni cu oficiali din domeniul apărării.

Ministrul a precizat că principalul obiectiv al acestor exerciţii este "creşterea capacităţii forţelor armate ruse de a respinge agresiunea unui potenţial inamic de pe mări şi oceane".

Flota rusă din Pacific, cu baza la Vladivostok, în Extremul Orient, va lucra "în termene scurte" la antrenamente de luptă în zone maritime "apropiate şi îndepărtate", a indicat ministrul rus al apărării, adăugând că la exerciţii participă Forţele aerospaţiale şi unităţi de sprijin.

În cursul acestor exerciţii, Flota rusă din Pacific se va antrena "să respingă atacuri aeriene masive", "să caute şi distrugă submarine", precum şi să efectueze tiruri cu torpile, tunuri şi rachete, a enumerat Şoigu.

"Este necesar să fie exersate acţiuni care să împiedice desfăşurarea unor forţe inamice într-o zonă operaţională majoră din Pacific, în partea sudică a Mării Ohoţk, şi să fie respinsă debarcarea sa în Kurilele de Sud şi în insula Sahalin", a subliniat el.

În acest context, EFE aminteşte de disputa legată de cele patru insule din arhipelagul Kurilelor de Sud, a căror suveranitate este revendicată de Japonia, care a împiedicat până în prezent semnarea unui tratat de pace între Moscova şi Tokyo, după cel de-al Doilea Război Mondial.

Amiralul Nikolai Evmenov, comandantul întregii flote ruse, va avea responsabilitatea de a superviza aceste exerciţii, a precizat Şoigu, care a ordonat ca, în cursul manevrelor, unităţile să folosească noi tipuri de acţiuni, în conformitate cu dezvoltarea şi armamentul modern deţinut de inamic.

Şeful Statului Major General al Forţelor armate ruse, generalul Valeri Gherasimov, a declarat că exerciţiile Flotei din Pacific se vor desfăşura în trei etape, prima dintre ele fiind trecerea sa în stare de alertă de luptă.

În cea de-a doua etapă, a adăugat el, navele vor fi desfăşurate în zona de manevră, iar în cea de-a treia şi ultimă fază vor avea loc antrenamente de tragere la ţintă şi alte acţiuni.

Comandamentul militar rus nu a precizat durata acestor exerciţii ale Flotei Rusiei din Pacific.

Anunţul privind lansarea manevrelor intervine în timp ce Beijingul, care desfăşoară cu regularitate exerciţii militare comune cu armata rusă, a anunţat vineri vizita în Rusia a ministrului chinez al apărării, între 16 şi 19 aprilie, scrie Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel