Kovesi - refuz prezentare la Comisia de anchetă. CSM, discuţiile zilei

Laura Codruța Kovesi
Laura Codruța Kovesi

CSM discută azi acţiunea disciplinară exercitată de IJ împotriva lui Kovesi în legătură cu refuzul prezentării la Comisia de anchetă.

Secţia pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii discută, miercuri, acţiunea disciplinară exercitată de Inspecţia Judiciară împotriva procurorului-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, în urma refuzului de a se prezenta la Comisia specială de anchetă.

Pe 18 aprilie, Inspecţia Judiciară anunţa că a exercitat o acţiune disciplinară faţă de Laura Codruţa Kovesi, pentru că a încălcat dispoziţiile deciziei Curţii Constituţionale prin refuzul de a se prezenta în faţa Parlamentului - Comisia specială de anchetă. Potrivit IJ, acţiunea disciplinară a fost exercitată pentru manifestări care aduc atingere onoarei profesionale şi prestigiului Justiţiei, săvârşite în exercitarea sau în afara exercitării atribuţiilor de serviciu şi nerespectarea deciziilor Curţii Constituţionale, abateri disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) şi ş) din Legea nr. 303/2004.

'În motivarea acţiunii s-a reţinut că procurorul-şef al DNA a încălcat dispoziţiile explicite ale deciziei Curţii Constituţionale nr. 611 din 3 noiembrie 2017 prin refuzul de a se prezenta în faţa Parlamentului României - Comisia specială de anchetă a Senatului şi Camerei Deputaţilor pentru verificarea aspectelor ce ţin de organizarea alegerilor din anul 2009 şi de rezultatul scrutinului prezidenţial şi de a furniza informaţiile solicitate sau de a pune la dispoziţie celelalte documente sau mijloace de probă deţinute, utile activităţii comisiei', arăta, la acea dată, sursa citată.

Poziţia publică a lui Kovesi

De asemenea, IJ preciza că, prin poziţia publică a procurorului-şef al DNA, manifestată ulterior deciziei Curţii Constituţionale, au fost afectate onoarea profesională şi prestigiul funcţiei de magistrat cu consecinţa încălcării dispoziţiilor articolelor 4 alin. (1) şi 90 din Legea nr. 303/2004, art. 104 din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, precum şi ale articolelor 7, 17, 18 şi 20 din Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor.

Pe rolul Secţiei pentru procurori a CSM se mai află alte două sesizări ale Inspecţiei Judiciare în care este vizată Laura Codruţa Kovesi, pentru săvârşirea unor abateri disciplinare.

Vezi şi: 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel