Kovesi, în scandalul din Sănătate: DNA a pornit numeroase anchete

Laura Codruța Kovesi a declarat că Direcția Națională Anticorupție a pornit numeroase anchete în domeniul sănătății în urma cercetării faptelor unor autorități locale care au în administrare unități sanitare.

'Au fost astfel de situații în multe dosare investigate privind președinți de consilii județene și nu numai. Am avut foarte mulți funcționari din Ministerul Sănătății, inclusiv un secretar de stat, consilier al ministrului Sănătății, director, (anchetați, n.r.) pentru luare de mită sau fapte de corupție în legătură cu achiziții publice în sistemul de sănătate. Am tras de multe ori acest semnal de alarmă, inclusiv la ultimul bilanț când am spus că astfel de achiziții se reflectă direct asupra cetățeanului.

Au fost foarte mulți care m-au criticat pentru discursul meu. Nu este nicio problemă, critica face parte din libera exprimare și apreciez acest lucru, însă acest semnal de alarmă pe care l-am tras a plecat de la faptul că nu o sută de procurori vor rezolva aceste probleme în sutele de spitale din România.

Au fost foarte multe situații în care au fost investigați medici, și-au pierdut funcțiile,  sau funcționari  din minister, manageri de spitale, directori de spitale. Spre exemplu, doar anul trecut am avut peste zece directori și manageri de spitale trimiși în judecată.

Dar, în ciuda faptului că aceștia au fost excluși de acolo în urma anchetelor noastre, problemele au rămas. DNA nu are competențe în încheierea unor contracte frauduloase', a declarat procurorul șef al DNA pentru europafm.ro.

Laura Codruța Kovesi spune că a discutat cu noul Procuror General pe tema problemelor din sănătate și că Direcția Națională Anticorupție va fi sesizată de Parchetul General, în cazul în care în anchetă apar și elemente de corupție.

Șefa DNA a declarat că primește în general date de la serviciile de informații și că informările primate sunt prezentate pe site-ul instituției, dar că s-a apreciat că nu sunt de competența procurorilor anticorupție.

 
 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel