Kovesi audiere vineri, 15 februarie. Detalii din dosar

Laura Codruța Kovesi
Laura Codruța Kovesi

Laura Codruţa Kovesi a fost citată la Secţia de investigare a magistraţilor din cadrul Parchetului General pentru a fi audiată, vineri, într-un dosar în care este acuzată de abuz în serviciu, luare de mită şi mărturie mincinoasă. 

Dosarul a fost deschis în decembrie 2018, în urma unei sesizări depuse de fostul deputat Sebastian Ghiţă. Acesta a fugit în Serbia, după ce a fost trimis în judecată în mai multe dosare de corupţie. Ghiţă susţine că, în anul 2011, Kovesi i-a cerut să achite 200.000 de euro pentru aducerea în ţară cu un avion a fostului director al FNI Nicolae Popa, pe numele căruia exista un mandat internaţional de arestare. 

Poliţia Română a transmis, în decembrie 2018, că a achitat unei firme de transport aerian peste 234.000 de lei pentru aducerea în ţară din Indonezia a fostului director al FNI. Miercuri, Laura Kovesi a declarat că este nevinovată şi că îşi va continua drumul în procedura pentru ocuparea funcţiei de şef al Parchetului European. 

Ce a declarat Kovesi



"În ultimele zile, am fost supusă unei campanii de denigrare, probabil plecată din disperarea unora pentru faptul că am ocupat primul loc în procedura pentru ocuparea funcţiei de procuror-şef european. Pot să vă spun că astă-seară (miercuri - n.r.), după ora 8 seara, s-a prezentat un poliţist la domiciliul meu şi am primit o citaţie din partea Secţiei de investigare a infracţiunilor din justiţie, în calitate de suspect pentru infracţiunea de abuz în serviciu, luare de mită şi mărturie mincinoasă. Este foarte interesant că această citaţie vine înainte de a merge la Parlamentul European în vederea audierii", a spus Kovesi. 

Ea a afirmat că punerea sa sub acuzare este "abuzivă" şi "şicanatorie", susţinând că se încearcă discreditarea sa, pentru a fi împiedicată să ocupe funcţia de şef al Parchetului European. 

Vezi şi: Europa League, rezultate play off 14 februarie

Udrea: Toată clasa politică să-l susțină pe Dragnea

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel