Kosem sezon 2 Kanal D. Personajul principal, înlocuit

Kanal D va difuza, în curând, cel de-al doilea sezon al serialului „Kosem”.

Sultana Kosem, personajul central al poveştii, a fost una dintre cele mai puternice figuri feminine din istoria Imperiului. Dacă în primul sezon, rolul lui Kosem a fost interpretat de tânăra actriţa cu origini româneşti Anastasia Tsilimpiou, acum rolul îi revine superbei Nurgul Yesilcay, actriţa care deja a cucerit publicul din România cu rolul principal feminin din „Furtună pe Bosfor”.

O regăsim pe sultana Kosem femeie în toată puterea cuvântului, în mijlocul trădărilor, comploturilor şi morţilor suspecte. Poveştile intense de dragoste, infidelităţile şi „comuniunile” pur strategice transformă haremul şi întregul Palat într-un nesfârşit câmp de lupta. Kosem face totul pentru a-şi păstra influenţă intactă şi a-şi impune voinţă pe scenă politică. 

Reamintim că serialul „Kosem” este realizat de aceeaşi echipa de producători care au oferit publicului „Suleyman Magnificul – Sub domnia iubirii”, cele două producţii făcând parte din seria purtând numele „Secolul Magnific”.

Decoruri fabuloase care ne întorc în timp, în secolul al XVII-lea otoman, costume care ne duc gândul la realizările minuţioase şi bogate din „Sueyman Magnificul”, un scenariu alert şi actori remarcabili, acestea sunt ingredientele unui nou sezon „Kosem”, care va ţine publicul cu sufletul la gură, în curând, la Kanal D.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel