KMG lnternational introduce KindTap în rețeaua de benzinării Rompetrol, în beneficiul HOSPICE Casa Speranței

Crişan Andreescu / 19 aug 2019 / 16:34 Salveaza PDF Comentarii
KindTap este o premieră în retail-ul din România
Descriere foto: KindTap este o premieră în retail-ul din România

KMG International va instala în rețeaua de stații Rompetrol din România cutia de donații „KindTap", un device inovator ce permite clienților să doneze cu ajutorul cardurilor bancare contactless sau prin telefon pentru HOSPICE Casa Speranței. Cutiile vor fi disponibile în 24 de benzinării începând cu 19 august.

Lista completă a benzinăriilor Rompetrol unde poate fi găsit KindTap: https://www.rompetrol.ro/kindtap.

„În ultimii 10 ani, am dezvoltat numeroase proiecte prin care am sprijinit HOSPICE Casa Speranței, fundație ce contribuie activ la îmbunătățirea calității vieții pentru pacienții adulți și copii din centrele lor. Ne dorim să promovăm responsabilitatea socială și în rândul clienților noștri, de aceea am sprijinit dezvoltarea device-ului KindTap și introducerea lui în benzinăriile noastre, pentru a le oferi clienților ocazia de a sprijini la rândul lor activitatea desfășurată de HOSPICE și de a schimba viețile altor oameni. "Alexey Golovin, director departament juridic și afaceri corporative al Grupului KMG International.

KindTap (www.kindtap.ro) este o premieră în retail-ul din România și o alternativă inovatoare de a sprijini cauze importante precum susținerea serviciilor oferite de HOSPICE Casa Speranței. Proiectul-pilot va viza instalarea cutiilor de donații în benzinării din București, Ilfov, Mureș, Prahova, Brașov și Constanța, unde se află cele mai frecventate stații de alimentare din rețeaua Rompetrol. Clienții sunt încurajați să doneze pentru HOSPICE Casa Speranței prin plata sumei unice de 5 RON, pentru susținerea serviciilor de îngrijire paliativă oferite de HOSPICE.

„HOSPICE Casa Speranței și Rompetrol au deja o colaborare de tradiție, cu impact considerabil pentru copiii și adulții care înfruntă o boală incurabilă, și suntem recunoscători că HOSPICE a fost aleasă prima cauză beneficiară a acestui proiect. KindTap reprezintă un pionierat în România și suntem încântați să avem la HOSPICE tehnologie de ultimă generație care ne ajută să îmbunătățim viața pacienților noștri", a declarat Mirela Nemțanu, Director Executiv al HOSPICE Casa Speranței.

 

Despre KMG International

 

KMG International este un investitor important în economia românească, fiind în același timp un cetățean corporativ responsabil. Prin programul „Împreună pentru fiecare", compania a implementat 101 proiecte de protecție a mediului şi sănătății în întreaga ţară. Pe lângă parteneriatul nostru strategic cu societatea civilă, menționăm sprijinul pentru SMURD, Gala Societății Civile, Festivalul şi Concursul Internaţional George Enescu.

Deţinut de compania KazMunayGas din Kazahstan, grupul KMG International desfășoară operaţiuni semnificative în sectoarele de rafinare şi petrochimie, retail, trading şi servicii industriale pe 12 pieţe principale. În România, Grupul deține rafinăria Petromidia Năvodari, cu o capacitate de rafinare de 5 milioane tone pe an, rafinăria Vega Ploiești – cel mai vechi combinat petrochimic, lansat în 1905 – dar şi o rețea de distribuție a carburanților cu peste 740 puncte de vânzare, 230 stații GPL, 9.000 de stații de butelii şi 3 stații de înmagazinare a GPL, 7 depozite.

Valoarea totală a investițiilor realizate de către KMG International în România se ridică la 4 miliarde de dolari, în vreme ce nivelul contribuțiilor la bugetul de stat al României s-au ridicat la peste 16 miliarde de dolari în perioada 2007-2018.

Despre HOSPICE Casa Speranței

HOSPICE Casa Speranței, organizație non-profit înființată în 1992 la Brașov, a introdus conceptul de îngrijire paliativă în România și este cea mai mare fundație din țară care oferă gratuit servicii specializate gratuite de acest tip.

Organizația are două spitale cu servicii integrate, în Brașov și București, echipe mobile în patru orașe – București, Brașov, Făgăraș și Zărnești, șase sedii destinate oferirii de îngrijire paliativă și educație și peste 100 de paturi pentru internare și activități adiacente, destinate îngrijirii persoanelor diagnosticate cu boli incurabile. În 2019, HOSPICE va inaugura centrul socio-medical de la Adunații-Copăceni, primul din România destinat exclusiv copiilor cu boli incurabile. HOSPICE a dezvoltat servicii complete de îngrijire paliativă, care sunt oferite în centre de zi, ambulatorii și unități proprii pentru internare, la domiciliul pacienților și în spitalele partenere. În cei 27 de ani de existență, HOSPICE a adus alinare și speranță pentru peste 30.000 de copii și adulți cu boli incurabile, cât și familiilor acestora.


Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.26