Klaus Iohannis a declarat că a demisionat din funcția de prim-vicepreședinte al PNL, după declarația de presă a președintelui liberal Crin Antonescu.
Prim-vicele PNL a declarat că-și dă demisia din vârful PNL în semn de solidaritate cu Crin Antonescu. Klaus Iohannis a mai explicat că demisionează din cauza rezultatelor slabe obține de PNL la europarlamentare, dar și din cauza rezultatelor slabe obținute de PNL în Sibiu.
"Având în vedere rezultatele obţinute de PNL la scrutinul de ieri (duminică – n.r.) şi mă refer aici mai mult la rezultatele obţinute în municipiul Sibiu decât la nivel de ţară, care şi ele sunt proaste, în acest context vă informez că am demisionat în această dimineaţă (luni – n.r.) din calitatea de prim-vicepreşedinte al PNL şi din calitatea de membru în Biroul Politic. Am informat preşedintele partidului despre acest pas", a precizat Iohannis într-o scurtă declaraţie de presă făcută la Sibiu.
PNL a obținut, în urma numărătorii parțiale a BEC, 14,86% în urma votului pentru alegerile europarlamentare. În ceea ce privește rezultatele PNL în Sibiu, unde Klaus Iohannis este primar, liberalii au obținut 18286 voturi: 17,91%, fiind al doilea cel mai votat după PSD, care o obținut puțin peste 41%.
În urma demisiei din toate funcțiile, Iohannis rămâne simplu membru de partid.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu