Klaus Iohannis, scrisoare de felicitare adresată președintelui SUA,  Joseph R. Biden, Jr., cu ocazia Zilei Independenței

Președintele României a salutat adoptarea, la Summitul istoric NATO de la Madrid, a Noului Concept Strategic
Președintele României a salutat adoptarea, la Summitul istoric NATO de la Madrid, a Noului Concept Strategic

Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis Președintelui Statelor Unite ale Americii, Joseph R. Biden, Jr., o scrisoare cu ocazia Zilei Independenței SUA, prilej cu care a adresat felicitări poporului american, atât în nume personal, cât și din partea poporului român.

Președintele Klaus Iohannis a evocat contextul deosebit din acest an, care a determinat multiple efecte negative asupra securității, dar și contestarea valorilor statului de drept prin agresiunea militară ilegală, nejustificată și neprovocată a Federației Ruse împotriva națiunii suverane a Ucrainei.

Președintele României a arătat, totodată, că „lumea se află acum într-un moment de răscruce al istoriei, iar eforturile Administrației americane au fost cruciale în asigurarea unui răspuns puternic și unit, bazat pe unitatea transatlantică și cooperarea cu partenerii globali cu aceeași viziune, la provocările Rusiei la adresa ordinii internaționale bazate pe reguli”. În context, Președintele României a dat asigurări că țara noastră va continua să fie un aliat statornic și partener în acest efort, angajat în susținerea unității transatlantice, stabilității regionale, cooperării și rezilienței strategice.

În cadrul mesajului transmis, Președintele Klaus Iohannis a salutat demersurile care vor duce la operaționalizarea, în premieră, a unei centrale nucleare cu reactoare modulare de mici dimensiuni (SMR) în România, unul dintre proiectele fanion ale Parteneriatului Global pentru Infrastructură și Investiții. „Continuând astfel de eforturi comune, rămânem angajați în consolidarea securității energetice europene, respectând în același timp cele mai înalte standarde de siguranță, securitate nucleară și neproliferare”, a arătat Președintele României.

Președintele Klaus Iohannis a evocat, de asemenea, contextul simbolic al celei de-a 25-a aniversări a lansării Parteneriatului Strategic dintre România și Statele Unite ale Americii și a reconfirmat angajamentul României pentru consolidarea excelentei cooperări politice și de securitate, precum și a celorlalte dimensiuni ale Parteneriatului Strategic, respectiv pentru o legătură transatlantică consolidată. Astfel, Președintele Klaus Iohannis a amintit formatele inițiate și dezvoltate de România, împreună cu Aliații de pe Flancul de Est, precum București 9 sau Inițiativa celor Trei Mări, care stau mărturie pentru hotărârea țării noastre de a întări legăturile euroatlantice.

Președintele României a salutat adoptarea, la Summitul istoric NATO de la Madrid, a Noului Concept Strategic, precum și rezultatele privind apărarea colectivă, consolidarea descurajării și apărării NATO pe Flancul Estic și importanța strategică a regiunii Mării Negre pentru securitatea euroatlantică.

În acest sens, Președintele Klaus Iohannis a reiterat recunoștința țării noastre pentru decizia anunțată de Președintele Biden la Madrid privind creșterea prezenței militare americane în România.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel