Klaus Iohannis, mesaj de SUSȚINERE pentru Maia Sandu, alături de alți 6 lideri europeni

Președintele Klaus Iohannis, alături de alți 6 lideri europeni, a transmis un mesaj de susținere pentru președintele ales al Republicii Moldova, Maia Sandu.

Preşedinţii României, Cehiei, Estoniei, Letoniei, Lituaniei, Poloniei şi Slovaciei au transmis o declaraţie comună de susţinere a preşedintelui ales al Republicii Moldova, Maia Sandu, care urmează să fie învestită în funcţie joi.

"Noi, preşedinţii României, Cehiei, Estoniei, Letoniei, Lituaniei, Poloniei şi Slovaciei, o felicităm pe doamna Maia Sandu cu prilejul învestirii sale ca Preşedinte al Republicii Moldova. Maia Sandu a primit un mandat ferm de la cetăţenii Republicii Moldova care aşteaptă schimbări, o agendă de reforme mai ambiţioasă, democraţie şi legături mai strânse cu Uniunea Europeană", se arată în declaraţia remisă Agerpres de Administraţia Prezidenţială.



"Dispuși să împărtășim experiența noastră"



"O susţinem pe doamna preşedinte Maia Sandu în demersurile sale de a dezvolta în Republica Moldova un sistem democratic funcţional, care să reflecte voinţa cetăţenilor Republicii Moldova. De asemenea, suntem dispuşi să împărtăşim din experienţa noastră privind reformele şi procesul de integrare europeană, demers care ar putea contribui la prosperitatea şi bunăstarea Republicii Moldova pe calea sa către Uniunea Europeană", se subliniază în declaraţie.

Totodată, cei şapte preşedinţi îşi reiterează sprijinul "ferm" pentru independenţa, suveranitatea şi integritatea teritorială a Republicii Moldova, precum şi pentru "calea europeană" aleasă de cetăţenii Republicii Moldova.

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2021 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


nxt.201
YesMy